Evadare misterioasă a fostului șef Renault-Nissan

Autor: , in Auto / 31 decembrie, 2019, 16:21

Fostul director al companiei Nissan, Carlos Ghosn, a plecat din Japonia și a ajuns în Liban, dar nu este clar cum a reușit să părăsească ţara asiatică unde a fost eliberat pe cauţiune din închisoare.

Plecarea bruscă a lui Ghosn s-a petrecut în timp ce fostul executiv își aștepta procesul, după acuzațiile grave care au dus și la îndepărtarea lui de la conducerea companiilor Nissan și Renault, scrie Digi24.ro.

„Mă aflu acum în Liban și refuz să mai fiu prizonier al sistemului corupt de justiție din Japonia, unde vina este presupusă, discrimnarea este agresivă, iar drepturile omului sunt ignorate, în ciuda obligațiilor asumate de Japonia sub dreptul internațional și a tratatelor s-a angajat să se susțină”, se arată într-un comunicat de presă lansat în numele lui Carlos Ghosn de o companie de relații publice, potrivit CNN.

Nu se ştie dacă Ghosn a încheiat un acord cu procurorii sau dacă a fugit. Omul de afaceri deţine paşapoarte franceze şi libaneze.

Avocatul lui Ghosn, Junichiro Hironaka, le-a spus reporterilor că fuga clientului său este „o surpriză totală”.

„Suntem șocați”, a declarat Hironaka presei aflate în fața biroului său din Tokyo. Acesta a adăugat că pașapoartele lui Ghosn se află la avocații lui și că fostul executiv din industria auto „nu avea cum să le folosească”.

În comunicatul transmis, Ghosn spune că „nu a fugit de justiție – a scăpat de nedreptate și persecuție politică”.
„Acum pot în sfârșit să comunic liber cu presa și voi face acest lucru începând de săptămâna viitoare”, a adăugat Ghosn.

Totodată, nu este clar cum a reuşit să călătorească, fiind eliberat pe cauţiune în condiţii stricte.

Ziarul francez Les Echos relatează că acesta ar fi ajuns cu un avion privat care a zburat în Liban din Turcia – deşi acest lucru este, de asemenea, neconfirmat.

Carlos Ghosn a fost arestat în Japonia după ce a fost acuzat de abateri financiare în 2018 şi se confruntă cu cel puțin patru capete de acuzare.

Ghosn a fost reținut prima dată în noiembrie 2018 și a petrecut 108 zile într-o închisoare din Tokyo, înainte să fie eliberat pe cauțiune în luna martie. Câteva săptămâni mai târziu a fost arestat din nou. A fost eliberat pe cauțiune în aprilie. O condiție a eliberării pe cauțiune a fost ca Ghosn să rămână în Japonia.

Carlos Ghosn s-a născut în Brazilia, dar a copilărit în Beirut și are cetățenie franceză și libaneză. În Liban, Ghosn este foarte cunoscut și a început să investească pe plan local.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X