Guvernul ar putea rezilia contractul cu Avia Invest: Investițiile companiei în aeroportul Chișinău, sub lupa APP (VIDEO)

Autor: , in Politic / Populare / 3 ianuarie, 2020, 15:56

Agenția Proprietății Publice (APP) va examina, până la 1 februarie, modul în care Avia Invest, compania care a preluat în gestiune în 2013 Aeroportul Internațional Chișinău, și-a îndeplinit onligațiunile contractuale care i-au revenit, în special cele investiționale. Și asta pentru ca, potrivit premierului Ion Chicu, există informații că compania nu investește din sursele financiare proprii, ci din taxe exagerate percepute de la cetățeni. Declarațiile au fost făcute de șeful Guvernului în timpul ședinței Executivului de vineri, 3 ianuarie. Potrivit lui Ion Chicu, în funcție de rezultatele evaluării ar putea fi luată decizia de reziliere a contractului cu Avia Invest.

Nu se mai merge pe calea aleasă de Igor Dodon?

Anunțul premierului vine la trei luni și jumătate după ce șeful statului, Igor Dodon, vorbind despre necesitatea întoarcerii Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului, a declarat că autoritățile nu vor merge pe această cale, ci pe calea verificării legalității organizării concursului pentru darea în concesiune a aeroportului. Mai mult, Dodon declara atunci că a „cerut să fie făcut auditul tuturor investițiilor în acești 4-5 ani” în aeroport.

Între timp, Aeroportul Internațional Chișinău s-a ales cu un nou proprietar – miliardarul rus Andrei Goncearenko.

Anunțul lui Ion Chicu

Ion Chicu a cerut astăzi „Agenției Proprietății Publice și colegilor din alte ministere ca până la 1 februarie să finalizeze procesul de evaluare a modului în care Avia Invest, care a preluat în gestiune în 2013 unicul aeroport internațional din țară, în urma unor proceduri trucate de Guvernul de atunci”.

„Verificați cum Avia Invest își îndeplinește obligațiunile ce-i revin, în special cele investiționale. Avem informația că investițiile se fac nu din sursele financiare ale așa-zisului investitor, dar din taxele exagerate pe care le percep acești monopliști de la fiecare cetățean. În cazul confirmării informației pe care o avem astăzi, Ministerul Justiției și APP – întreprindeți pașii spre rezilierea contractului cu acest așa-numit investitor”, a dat indicații premierul.

Tot la ședința Guvernului de astăzi, premierul a anunțat că Ministerul Justiției va transmite Consiliului Europei pachetul de documente privind reforma Justiției în Republica Moldova.

Citește și: APP spune că nu a fost notificată despre schimbarea acționariatului „Avia Invest”, dar Aeroportul Chișinău „este în siguranță”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X