Unde-i miliardul? În 2019, cele trei bănci au rambursat 639 milioane de lei. Mai sunt încă 12,8 miliarde (GRAFIC)

Autor: , in Economic / 14 ianuarie, 2020, 11:42

În ultima lună a anului 2019, cele trei bănci implicate direct în frauda bancară au reușit să ramburseze aproximativ 14,5 de milioane de lei, adică mai puţin de jumătate de milion de lei pe zi din creditul de urgenţă de circa 14 miliarde de lei, acordat de Ministerul Finanţelor în 2014-2015. Astfel, până pe 31 decembrie 2019 au fost rambursate 2.397,8 milioane de lei, din care 1,38 miliarde de lei de Banca de Economii, 694,84 milioane de lei de Banca Socială şi aproape 322 milioane de lei de Unibank, arată un raport al Ministerului Finanţelor, potrivit Mold-street.com.

Au fost rambursate 639 de milioane, mai sunt încă 12,85 miliarde

Datele relevă că pe parcursul anului 2019 au fost rambursate circa 639 milioane lei, în scădere cu aproape 75 milioane lei faţă de anul 2018, când au fost rambursate circa 715 milioane lei.

Majoritatea banilor rambursaţi, peste 550 milioane lei, provin din titluri executorii, proceduri de insolvabilitate etc.

În același timp, din încasările aferente creditelor au fost rambursate doar 12 milioane lei, din vânzarea activelor luate în posesie – aproape 39 de milioane lei, iar din vânzarea activelor proprii – 68 de milioane lei.

Amintim că în noiembrie 2014 şi martie 2015 Guvernele Leancă şi Gaburici au emis garanţii de stat în baza cărora Banca Naţională a Moldovei (BNM) a acordat celor trei bănci credite de urgenţă de peste 14 miliarde lei pentru a salva sistemul bancar de o prăbuşire, ca urmare a furtului miliardului.

În octombrie 2016, acestea mai aveau de rambursat 13,34 miliarde lei, care au fost transfomate în datorie de stat, iar Ministerul Finanţelor a emis obligațiuni de stat în valoare de 13,34 miliarde lei, pe termen de până la 25 de ani, care au fost transmise în contul BNM în scopul garantării rambursării creditelor de urgenţă.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor pe 31 decembrie 2019, soldul datoriei statului pentru valori mobiliare de stat emise pentru unele scopuri stabilite de lege constituia 12,85 miliarde lei şi s-a redus în 2019 cu 230 milioane lei, notează Mold-street.com..

0,4% din PIB pentru a acoperi gaura provocată de frauda bancară

În acelaşi timp din bugetul de stat se mai achită şi o dobândă Ministerului Finanțelor. În următorii trei ani, plăţile de la bugetul de stat pentru deservirea obligațiilor de plată, derivate din garanțiile de stat acordate în anii 2014-2015 pentru cele trei bănci, vor constitui peste 2,6 miliarde lei.

Astfel, dacă în anul 2017 suma achitată a fost de 668 milioane lei, din care 618 milioane lei au fost dobânzi și doar 50 milioane lei – suma de bază, apoi pentru anul 2020, suma aprobată pentru plata datoriei și a dobânzilor este de 853 milioane lei, pentru 2021 – circa 868 milioane lei, iar în 2022 se va apropia de 900 milioane lei, arată estimările Ministerului Finanţelor.

Astfel, costul deservirii obligațiunilor de stat respective (plata dobânzilor și a sumei principale) se va situa la un nivel de circa 0,4% din PIB, în perioada anilor 2020-2022.

Promisiuni și declarații

În august 2019, fosta ministră a Finanţelor, Natalia Gavrilița anunţa că instituţia pe care o conduce ar susţine eliminarea dobânzii pentru acoperirea găurii create de furtul miliardului şi sugera Băncii Naţionale să vină cu propuneri în acest sens.

Citește mai departe pe Mold-street.com.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X