Guvernul prelungește o facilitate importantă pentru agenții economici și instituțiile din regiunea transnistreană
Gunverul a decis prelungirea termenului unei facilități fiscale de care beneficiari antreprenorii și instituțiile din Transnistria. Astfel, agenților economici și instituțiilor publice din stânga Nistrului li se va permite traversarea punctelor de trecere a frontierei de stat „Pervomaisk—Cuciurgan”, „Goianul Nou—Platonovo” şi „Novosaviţkoe—Cuciurgan” pentru vămuirea mărfurilor fără perceperea drepturilor de import sau export, fără aplicarea măsurilor de politică economică și a prohibiţiilor, cu condiţia rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale ale Republicii Moldova.
La propunerea premierului, scutirea va fi valabilă pentru cel puțin încă jumătate de an, după ce Guvernul a prelungit termenul facilității până la 1 august 2020. Asta deși în proiectul de hotărâre inițial era prevăzut termenul de 1 ianuarie 2021.
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat miercuri de Guvern, extinderea termenului se justifică prin necesitatea identificării unor soluţii viabile de înregistrare a instituţiilor publice din raioanele de est ale Republicii Moldova la Agenţia Servicii Publice, precum şi în vederea notificării suplimentare a agenţilor economici din stînga Nistrului neînregistraţi la Agenţia Servicii Publice despre obligativitatea înregistrării.
Comentarii