Peter Michalko: Investigarea fraudei bancare „nu a avansat până în toamna anului trecut”; Ce spune despre reforma justiției

Autor: , in Politic / Populare / 15 ianuarie, 2020, 18:53

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, susține că investigarea fraudei din sistemul financiar bancar moldovenesc „nu a avansat până în toamna anului trecută”. Aceasta, vorbind în fața unei audiențe la Universitatea de Stat din Comrat, a declarat că reforma justiţiei în Republica Moldova rămâne prioritatea numărul unu pentru Uniunea Europeană.

Conform presei din UTA Găgăuzia, Michalko a respins acuzațiile privind posibila implicare a oficialilor europeni în „furtul secolului”, menționând că „deseori vedem încercări de a schimba responsabilitatea față de ceilalți”.

„Aceste zvonuri nu se bazează pe adevăr. Uniunea Europeană a cerut și va continua să insiste asupra investigării complete a furtului miliardului și a răspunderii penale pentru toți cei responsabili”, a declarat Peter Michalko.

Potrivit acestuia, ancheta corespunzătoare „nu a avansat până în toamna anului trecut”.

„Procesele împotriva autorilor acestui furt nu au progresat. Nu a existat nicio cooperare și investigație internațională reală până în toamna anului trecut ”, a adăugat diplomatul.

Cu referire la reforma justiției, ambasadorul a punctat că viitorul republicii şi bunăstarea cetăţenilor săi reprezintă un element-cheie al reformelor în sistemul justiţiei.

„Acest proces de reforme trebuie să fie deschis şi transparent. Aici este necesară implicarea reprezentanţilor societăţii civile, a experţilor naţionali şi internaţionali şi implicarea partenerilor externi de dezvoltare a ţării, cu reflectarea în noua legislaţie. De asemenea, UE monitorizează zilnic situaţia din aceste sectoare. Până de curând, nivelul corupţiei în judecătorii şi procuratură era foarte înalt, iar în ţară în general acest fenomen este foarte înalt. Această stare de lucruri trebuie schimbată”, a spus diplomatul.

Ambasadorul Michalko a subliniat că pentru partenerii europeni ai Republicii Moldova este important să nu se revină „la schemele şi practicile de corupţie care au existat până în iunie 2019″.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X