Dodon, Greceanîi și Vlah scapă de amendă, după ce nu s-au conformat zilei de doliu la 23 august (DOC)

Autor: , in Politic / 16 ianuarie, 2020, 17:15

Președintele Igor Dodon, speakerul Zinaida Greceanîi și bașcanul Irina Vlah scapă de amendă, întrucât procesul contravențional pornit după ce președintele Partidului Uniunea Salvaţi Basarabia (USB), Valeriu Munteanu, a depus o sesizare la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe numele acestora a fost încetat „din motivul lipsei faptei”.

În luna august 2019 Munteanu a depus o sesizare la MAI, în care cerea pedepsirea cu amendă a președintelui țării, speakerului și a guvernatorului UTA Găgăuzia, după ce Președinția și Parlamentul nu au coborât în bernă drapelul, asta deși Guvernul a declarat ziua de 23 august zi de doliu.

După jumătate de an de la sesizare, liderul USB a primit răspuns din partea celor din la MAI.

„Dodon Igor salvat de poliție. Iată a trecut jumătate de an, de când am sesizat MAI cerându-le să-i amendeze, în baza art. 322 din Codul Contravențional al Republicii Moldova, pe Dodon și Greceanîi pentru că nu au coborât în bernă drapele de pe Președinție și Parlament și abia acum, „cu o viteză cosmică” poliția a „rezolvat” cazul. „Deznodământul” poliției poate fi lesne citit în aliniatul trei al răspunsului pe care l-am primit: „Legislația națională nu prevede expres competențele autorităților în ceea ce privește declararea zilelor naționale de doliu”, adică, mai exact, poliția a considerat HG adoptată pe acest subiect, publicată în MO și devenită opozabilă tuturor, drept o simplă gazetă de perete, motiv pentru care nu a considerat că trebuie să-i amendeze pe Dodon și Greceanîi”, a comentat Munteanu.

Citește și: (FOTO) Cu flori și mult zâmbet: Ce făcea Igor Dodon, în timp ce Guvernul comemora victimele tuturor regimurilor totalitare

Liderul USB califică răspunsul poliției drept „cel mai grosolan văzut vreodată scris întru justificarea factorilor politici din Republica Moldova”.

„Nu învinuiesc polițistul care a scris acest document sau pe cel care l-a semnat, dar constat cu întristare că poliția a încremenit în tiparele, care îi obligă să servească orbește năravurilor politice ale conducătorilor fără obraz ai statului. Nu voi contesta acest document, în ordinea contenciosului administrativ, ci drept contestare voi expedia răspunsul elucubrant al poliției tuturor facultăților de drept din Republica Moldova și România, inclusiv Academiei de Poliție, pentru a fi utilizată drept material didactic – etalon al aplicării defectuoase a legii”, spune Valeriu Munteanu.

Ziua de 23 august a fost decretată de fostra prim-ministră Maia Sandu zi de doliu. În timp ce reprezentanții Guvernului țineau un minut de reculegere în memoria tuturor regimurilor totalitare și autoritare, șeful statului, Igor Dodon, participa, la Comrat, alături de speakerul Zinaida Greceanîi și guvernatorul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, la ceremonia de depunere de flori cu ocazia „aniversării a 75-a de la eliberarea orașului de sub ocupația fascistă”.

Foto: Facebook / Valeriu Munteanu

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X