Chirtoacă vrea să candideze la alegerile parlamentare pe circumscripția Hîncești

Autor: , in Actualitate / Politic / 17 ianuarie, 2020, 17:34

Liderul Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă anunță că ia în calcul posibilitatea de a candida în cadrul alegerilor parlamentare anticipate de pe circumscripția uninominală Hîncești.

Chirtoacă susține că decizia va fi discutată cu colegii săi din teritoriu, precum și cu celelalte partide din cadrul Mișcării Politice „UNIREA”, constituită din cinci partide.

În context, liderul PL anunță că Mișcarea Politică „UNIREA” a depus astăzi actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrarea Blocului Electoral UNIREA, în vederea participării la alegerile parlamentare noi, în circumscripția nr.38, Hîncești.

După înregistrarea de către CEC a blocului electoral UNIREA, va fi desemnat candidatul, conform acordului blocului.

Mișcarea Politică „UNIREA” a fost constituită miercuri, 15 ianuarie, în cadrul unui eveniment public de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. La ceremonia de semnare a actului de creare a Mișcării Politice „UNIREA” au ținut discursuri fruntașii celor cinci partide semnatare: Partidul Democraţia Acasă (PDA), Partidul Liberal (PL), Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Popular Românesc (PPR) și Uniunea Salvaţi Basarabia (USB).

De menționat că, Partidul Unității Naționale (PUN) a anunțat astăzi că Vlad Țurcanu va candida în cadrul alegerilor de pe circumscripției Hîncești.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X