Schumacher, de nerecunoscut: Un medic a explicat cum arată fostul pilot de Formula 1

Autor: , in Sport / 22 ianuarie, 2020, 13:15

La 29 decembrie 2013, viaţa neamţului, de şapte ori campion mondial de Formula 1, s-a schimbat pentru totdeauna după un accident de schi suferit la Méribel, în Alpii francezi.

Familia lui Michael Schumacher (51 de ani) dă asigurări, periodic, că acesta beneficiază de cele mai bune condiţii de tratament şi că are nevoie doar de linişte pentru a trece peste etapele refacerii, conform Digi Sport.

Din păcate însă, în ultimii ani, veştile apărute n-au fost cele mai bune. S-a spus că starea fizică a neamţului s-ar fi deteriorat, ceea ce e de înţeles când vorbim despre un om care e ţintuit la pat de şapte ani. La un moment dat, a şi apărut un zvon potrivit căruia Schumacher ar fi ajuns acum la doar 45 de kilograme. Iar o declaraţie oferită de Nicola Acciari, un neurochirurg italian, întăreşte un astfel de zvon.

„Schumacher nu mai e deloc persoana pe care o vedeam pe circuitele de Formula 1, e un om complet diferit. Structura organică, musculară şi scheletică e foarte alterată şi deteriorată“, a afirmat Acciari.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X