Foto: privesc.eu

Andrei Năstase a depus joi un denunțul penal, semnat de circa 2000 de persoane, în care cere procurorului general, Alexandr Stoianoglo, urmărirea penală a președintelui Igor Dodon sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de corupție și îmbogățire ilicită.

Liderul Platformei DA solicită procurorului general să investigheze sursele din care președintele Dodon și-a plătit vacanțele de lux în mai multe destinații exotice, în condițiile în care, potrivit declarațiilor sale de avere și interese personale, Igor Dodon duce o viață de bugetar.

În cadrul unei conferințe de presă, Năstase a anunțat că intenționează să depună un demers și împotriva procurorului Igor Popa, care ar fi emis ordonanța de încetare a procesului penal privind uzurparea puterii de stat din iunie 2019.

Demers la FISC și ANI

Acum câteva zile, membrii Platformei DA au expediat un demers Autoritîții Naționale de Integritate (ANI) și Serviciului Fiscal de Stat (FISC) prin care cer autosesizarea acestor instituții și verificarea cheltuielilor făcute de președintele Igor Dodon pentru toate vacanțele de lux, raportate la declarațiile de venit ale familiei acestuia.

Vacanțele de lux ale președintelui

Săptămâna trecută, Ziarul de Gardă a publicat un articol cu informații și fotografii despre vacanțele de lux ale președintelui Dodon din destinații ca Dubai, insulele Maldive și Seychelles, Rusia, Grecia (acolo unde ar fi fost cazat la o vilă exclusivistă a familiei procurorului general al Rusiei), Turcia, Bulgaria și Cehia.

Solicitat să comenteze informațiile despre vacanțele sale de lux, Igor Dodon a evitat să vorbească despre sumele pe care le-a cheltuit, dar nici nu a negat să a mers în destinațiile exotice cu pricina. Șeful statului crede că fotografiile au fost oferite presei de către fostul său prieten și coleg de facultate, cu care a mers în aceste vacanțe, întrucât acesta s-ar fi supărat.

Precizăm că președintele Platformei Demnitate și Adevăr l-a acționat în judecată pe șeful statului Igor Dodon, acuzându-l de denigrare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here