Foto: Igor Munteanu/FB

În urma audierii în Parlament a raportului Curții de conturi „Auditul performantelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională” (FNDR) au fost constatate un șir de deficiențe de folosire a banilor publici în acest sector. Una dintre concluzii este că 43% din numărul total de proiecte finanțate de FNDR și 43% din suma de circa 800 de milioane de lei investite în acestea (2016-2019) nu au avut niciun impact regional, însemnând de fapt un randament extrem de scăzut și, practic, bani irosiți.

Audierile au avut loc marți în cadrul Comisiei Control al Finanțelor Publice (CFP), consude de deputatul PPDA Igor Munteanu.

Potrivit lui, Agențiile de Dezvoltare Regională din R. Moldova acționează în condițiile unui deficit constant de resurse financiare și umane. Astfel, FNDR planifică 1,7 de miliarde de lei, dar implementează proiecte de 800 de milioane, în lipsă de resurse.

Potrivit președintelui Comisiei, 57% din toate fondurile FNDR s-au implementat exclusiv în 7 raioane (3-4 proiecte), în timp ce în restul raioanelor incluse în cele 3 regiuni de dezvoltare auditate nu au fost implementate nici măcar un singur proiect, în ultimii 4 ani.

„Din 66 proiecte selectate (2017-2020) doar 15 au fost finalizate (22%), o rată de implementare extrem de scăzută, hiperbirocratizată și cu aplicarea unor criterii pe care Curtea de Conturi le consideră „ambigue” și „ineficiente”. Nu există un Reulament cu privire la responsabilitățile post-implementare, ceea ce lasă la discreția unor actori iresponsabili gestionarea unor obiective costisitoare, dar absolut necorespnzătoare priorităților locale din regiuni”, a scris Igor Munteanu pe contul său de Facebook.

„Sistemul finanțărilor din FNDR este ineficient, osificat, lent, și compromis de numărul proiectelor nefinalizate, neexecutate,în care monitorizarea obligațiilor părților a fost lăsată în derivă. Datorită cadrului legal imperfect și vetust, FNDR finanțează în ”orbește” proiecte regionale fără date administrativ-statistice relevante (IDAM), în absența unui concept legal definit cu privire la zonele defavorizate (art.6 din legea dezoltării regionale stabilește că mijloacele FNDR sunt alocate în mod prioritar zonelor defavorizate din regiunile de dezvoltare)”, a mai scris președintele Comisiei Control al Finanțelor Publice.

„Sindromul săracului care plătește mai mult și a unei birocrații ineficiente, greu de responsabilizat pentru rezultate durabile, care pasează răspunderea pe alții s-a confirmat și de această dată în cadrul audierii parlamentare”, a adăugat Igor Munteanu.

„CFP ia notă de starea dramatică a sistemului de finanțare a dezvoltării regionale și (1) cere autorităților responsabile de implementarea resurselor FNDR transparență, eficiență și credibilitate, (2) cere acțiuni și propuneri de îmbunătățire a sistemului existent, dar și (3) raportare asupra executării problemelor identificate în acest raport al Curții de Conturi”, a îndemnat parlamentarul.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here