Kremlinul a formulat critici virulente marţi la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru că a afirmat că URSS a avut partea sa de responsabilitate în izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, ‘complotând’ cu naziştii la invadarea Poloniei în 1939, informează AFP.

‘Nu putem accepta o astfel de declaraţie, aceasta este falsă şi insultătoare faţă de memoria bunicilor noştri’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cursul unei conferinţe de presă.

Aceste critici ale Moscovei faţă de Kiev intervin după câteva luni de destindere între cele două ţări, ale căror relaţii s-au deteriorat fără precedent de la anexarea Crimeii de către Rusia în 2014. În plus, Ucraina acuză în mod special Rusia, în pofida tuturor negărilor acesteia, că îi sprijină îndeosebi militar pe separatiştii proruşi în conflictul din Donbas (est), soldat deja cu 13.000 de morţi, conform datelor ONU.

Varşovia şi Moscova, care au relaţii tensionate de ani de zile, şi-au intensificat în ultimele săptămâni atacurile verbale legate de anumite episoade din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum invadarea Poloniei de către URSS la 17 septembrie 1939 în urma pactului Ribbentrop-Molotov, după ce armata nazistă invadase Polonia la 1 septembrie acelaşi an, sau eliberarea Varşoviei, scrie Agerpres.

La ceremoniile din Polonia, luni, dedicate eliberării lagărului de concentrare Auschwitz de către Armata Roşie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat sprijinul pentru Varşovia.

‘Polonia şi poporul polonez au resimţit primii consecinţele complotului criminal între cele două regimuri totalitare. Aceasta a condus la cel de-al Doilea Război Mondial şi le-a permis naziştilor să declanşeze mecanismele Holocaustului’, a spus el.

Această declaraţie urmează celei a premierului polonez Mateusz Morawiecki de la sfârşitul lunii decembrie împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, după ce acesta acuzase Polonia de complicitate cu Hitler. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, chiar a boicotat ceremoniile consacrate eliberării lagărului de concentrare Auschwitz organizate săptămâna trecută în Israel, din cauza prezenţei preşedintelui rus la acestea.

Putin şi-a înmulţit în ultimele săptămâni atacurile împotriva a ceea ce el consideră ‘falsificarea’ istoriei, minimalizând în special protocolul secret al pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, şi care a condus la împărţirea între sovietici şi nazişti a unei părţi din Europa de Est, între care şi Polonia.

Preşedintele rus a denunţat totodată o recentă rezoluţie a Parlamentului European care denunţa această invazie coordonată a URSS şi Germaniei naziste.

Pentru Moscova, care a intrat în război cu Germania nazistă în iunie 1941, Europa de Est a fost eliberată de sub nazişti de către armata sovietică. Dar aceste ţări din Europa de Răsărit şi Centrală consideră şi acum Armata Roşie drept forţă de ocupaţie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here