ALDE group meeting

Republica Moldova merită să fie condusă de altfel de lideri decât de cei care vorbesc despre neutralitatea țării, iar acest lucru este posibil dacă opoziția va merge la alegerile prezidențiale cu un singur candidat. Opinia este împărțită de eurodeputatul lituanian, Petras Auštrevičius.

Oficialul european susține că neutralitatea Republicii Moldova nu va fi luată de nimeni și nu este cazul ca liderii de la Chișinău să folosească această retorică.

„Nu neg acest lucru (că Igor Dodon este susținut de majoritatea moldovenilor – n.r.), după cum nu neg faptul că este nevoie de politici sociale. Cred că țara ar trebui să fie condusă de altfel de lideri, nu doar de unii care să vorbească despre neutralitatea R. Moldova. Nimeni nu va lua neutralitatea Moldovei. Este decizia exclusivă a țării. Nu asta ar trebui să fie principala idee care coagulează societatea. Nu este vorba de suveranitate. Vorbesc despre ceva diferit. Unde este ambiția, oamenilor care se uită la conducători și își spun: DA, PUTEM! Nu vad această ambiție”, a spus acesta într-un interviu pentru Europa Liberă.

Auštrevičius este de părere că opoziția din Republica Moldova ar trebui să meargă la alegerile prezidențiale din toamna acestui an cu un singur candidat.

„Sper ca opoziția să fie unită în jurul unui singur candidat. Un candidat puternic, care este lider, care are o viziune, nu ar trebui să se opună la orice. Candidații opoziției trebuie să se focuseze pe o noua ambiție: o nouă dinamică socială și dezvoltare economică a Moldovei”, a mai spus Petras Auštrevičius.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here