Dosarul penal pentru corupere a unei persoane de demnitate publică, deschis împotriva deputatului PD Sergiu Sîrbu, ar putea avea legătură cu operațiunea prin care 14 deputați comuniști au trecut la Partidul Democrat la sfârșitul anului 2015, susține analistul politic Igor Boțan.

Boțan a declarat marți, în cadrul emisiunii Cotidianul Live, că bănuiește „că ar putea fi vorba despre istoria interesantă care a avut loc la 21 decembrie 2015, când la 2:00 noaptea Plahotniuc a făcut o declarație pe Facebook că revine în politică”.

„Apoi la ora 09:00 dimineața, 14 deputați din fracțiunea PCRM, din 21, au apărut într-o conferință de presă și au anunțat că părăsesc comuniștii și formează fracțiunea social-democrată. Ulterior ei au aderat la PD. Atunci au fost și declarații publice ale unor deputați, că a avut loc un fel de târg. Dacă e o istorie care s-a întâmplat 4-5 ani în urmă, e vorba de acel fenomen. Vladimir Voronin a declarat nu o singură dată că a fost un târg, că tranzacția a avut loc”, a declarat Boțan.

La rândul său, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, susține că autorul denunțului ar fi un „coleg de Parlament”, cu care Sîrbu „a avut relații foarte bune și se cunosc foarte bine”.

Cotidianul.md LIVE

Astăzi discutăm cu președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, și directorul executiv al Asociației pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boțan.

Publicată de Cotidianul.md pe Marţi, 28 ianuarie 2020

Vladimir Voronin a acuzat în repetate rânduri că foștii să colegi comuniști ar fi primit între 300 și 500 de mii de euro pentru a părăsit PCRM și a adera la PD.

Ce a declarat Sîrbu

Sîrbu a declarat, după audierile de la Procuratura Anticorupție, că ar fi vorba despre „un dosar politic până în măduva oaselor”, deschis în urma „unei declarații politice iresponsabile” și a unui „denunț fals”.

„Am fost acuzat că aș fi încercat să corup un politician. Că i-aș fi promis anumite favoruri, bani. Este o acuzație absolut falsă. Așa discuție nu a avut loc. Ne cunoaștem de mulți-mulți ani cu acel om. Chipurile aș fi încercat să-l corup”, a declarat Sîrbu.

Dosarul a fost „reluat acum trei luni”, dar au „mai fost niște investigații și a fost clasat acum 3-4 ani”, a mai precizat deputatul.

„Sunt foarte multe persoane politice vizate în acest dosar. Inclusiv din fracțiunea Partidului Democrat”, a mai spus Sîrbu.

Avocata lui Sîrbu a spus că clientul său este acuzat de „corupție activă în proporții deosebit de mari în privința unei persoane cu funcție de demnitate publică”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here