Nu ar exista probe! Procurorii nu vor cerceta pretinsa cumpărare, cu două milioane de euro, a funcției de procuror general

Autor: , in Actualitate / Justiție / 1 februarie, 2020, 13:56

Procuratura Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale pe faptul informațiilor și declarațiilor apărute în presă privind tranzacționarea funcției de procuror general în anul 2009 în schimbul sumei de două milioane de euro. Motivul este „lipsa faptului infracțiunii de corupere activă și pasivă”. O ordonanță în acest sens a fost emisă la mijlocul lunii ianuarie, relatează agenția IPN.

Într-un răspuns pentru sursa citată, Procuratura Anticorupție menționează că în cadrul investigațiilor desfășurate „nu au fost administrate probe care ar fi servit la constatarea unei bănuieli rezonabile cu privire la comiterea acestor infracțiuni. În acest sens, fiind audiate toate persoanele pretins a avea informații despre obiectul investigațiilor, faptul coruperii negăsindu-și confirmare”.

Decizia PA poate fi contestată în ordine ierarhică la procurorul anticorupție și ulterior, la judecătorul de instrucție.

Demersul prin care a fost solicitată verificarea informațiilor privind tranzacționarea funcției de procuror general în anul 2009 a fost înaintat la PA de către deputatul Fracțiunii PAS Blocul ACUM, Radu Marian, la mijlocul lunii decembrie, anul 2019. La puțin timp, PA a inițiat un proces penal.

Deputatul a menționat că decizia Procuraturii Anticorupție ridică mari semne de întrebare, potrivit IPN. „Nu este clar pe cine au audiat, dar cel mai probabil nu l-au audiat pe principalul protagonist de atunci – actualul fugar Vlad Plahotniuc. Și atunci cum poți să închizi urmărirea penală fără sa îl audiezi pe principalul suspect? Este o abordare cel puțin superficială”, a declarat Radu Marian. El susține că va depune un nou demers prin care va cere lista celor audiați în acest caz, iar ulterior va contesta decizia în ordine ierarhică.

Interpelarea deputatului către Procuratura Anticorupție a avut loc după ce fostului premier, Vlad Filat, a declarat în cadrul unui interviu la o emisiune TV, în luna iulie, că funcția de procuror general a fost vândută pentru două milioane de euro de către fostul lider al Alianței „Moldova Noastră”, Serafim Urechean, lui Vlad Plahotniuc. Atunci, la 7 octombrie 2009, procuror general a fost numit Valeriu Zubco.

Citește și: Plahotniuc ar fi cumpărat în 2009 funcția de procuror general cu 2 milioane de euro? PA a inițiat un proces penal

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *