Cei doi cetățeni ai R. Moldova, aflați în provincia chineză Hubei, țin legătura cu ambasada Republicii Moldova din China și se află într-o stare bună de sănătate, anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Cei doi cetățeni, unul dintre care este și cetățean român, iar celălalt este stabilit în SUA, vor pleca din provincie de îndată ce autoritățile chineze vor permite părăsirea regiunii.

Cel dintâi, urmare înțelegerilor Ambasadei R. Moldova din Beijing cu Misiunea Diplomatică a României va fi îmbarcat în următoarele zile, alături de alți cetățeni români, într-o aeronavă pusă la dispoziție pentru mai mulți cetățeni europeni, către o capitală europeană, de unde va reveni în Republica Moldova. Cheltuielile pentru zborul menționat, vor fi suportate de Franța și Uniunea Europeană.

Cel de-al doilea cetățean, o doamnă căsătorită cu un cetățean chinez, este cazată la rude în provincia Hubei și va părăsi regiunea atunci când vor fi deblocate de către autorități zborurile internaționale, pentru a se deplasa spre SUA, acolo unde domiciliază.

În legătură cu celelalte familii aflate pe teritoriul Chinei care și-au exprimat dorința de a pleca din țară, ambasada R. Moldova la Beijing este în legătură permanentă cu autoritățile chineze pentru a facilita procedurile necesare în vederea părăsirii teritoriului chinez.

Totodată, MAEIE recomandă cetățenilor moldoveni care se află deja în China să respecte și să urmeze anunțurile și regulile de profilaxie și igienă recomandate de Comitetului Național pentru Sănătate, în parte de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din China și să evite contactul cu persoane care prezintă simptome respiratorii și totodată să se conformeze testelor de verificare necesare.

Cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Chinei care au nevoie de asistentă consulară pot apela: Tel: +861065325494; E-mail: beijing@mfa.md; Telefon de urgență: +8618513292005.

În prezent, situația privind prevenirea și controlul virusului este încă severă. În dimineața zilei de 31.01.2020 numărul bolnavilor de pneumonie cauzate de noul tip de coronavirus din China a ajuns la 9692 de persoane. Totodată, 213 bolnavi au decedat. Doar în ultimele 24 de ore au fost depistate 1.982 de cazuri noi.

Citește și: Doi cetățeni moldoveni, blocați în Wuhan, epicentrul focarului coronavirus

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here