Accesul mașinilor în parcul La Izvor, interzis din cauza „că se mănâncă semințe și muzica-i la maximum”

Autor: , in Social / 3 februarie, 2020, 15:51

În Chișinău avem „sportul național” la mâncat semințe în parc. Declarația a fost făcută de primarul Capitalei, Ion Ceban, care a cerut poliției și preturilor să găsească soluții pentru a interveni.

Ceban a povestit că, în acest weekend, a depistat în parcul La Izvor câțiva indivizi care mâncau semințe de floarea soarelui și care au încercat să îl convingă că, cojile sunt material biodegradabil.

„De la scaun la scaun, oamenii noștri, înțeleg că e sport național să mănânci semințe, mă convingeau că este material biodegradabil și că așa se bate pământul și nu este glod. Haideți să respectăm munca celor care se trezesc foarte devreme. Haideți cumva împreună cu Poliția, cu Pretura, să intervenim”, este îndemnul lui Ceban.

Primarul susține că a văzut cum mașinile intrau în zona de agrement, punând muzica la maximum. În rezultat, s-a decis că accesul în parcul respectiv va fi închis pentru autoturisme.

„În tot parcul răsuna muzică. Nu știu cum era la 20 de metri de ei. De obicei, știu că după ce pleacă, lasă gunoi peste gunoi. Vrem să fie asigurată și ordinea publică acolo. Nu avem nimic împotriva niciunui gen de muzică, dar există limite și norme de comportament. Și eu sunt sigur că poliția știe cu ce se termină unele lucruri acolo. Contingentul, din câte înțeleg, nu e cu studii Harvard și nu joacă șah acolo”, a explicat Ion Ceban.

Anterior, Ceban a cerut introducerea „amenzilor usturătoare” pentru cei care aruncă gunoiul în stradă. Un proiect în acest sens urmând a fi supus dezbaterilor publice începând cu 14 februarie curent.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X