Țara care-și lasă bolnavii de coronavirus pe mâna sistemului medical din China, care oferă servicii mai bune

Autor: , in Externe / 3 februarie, 2020, 14:33

Mai mulţi studenţi şi alţi cetăţeni pakistanezi blocaţi în oraşul Wuhan vor rămâne acolo, deoarece Pakistanul nu are la dispoziţie centre medicale necesare pentru a trata noul coronavirus, a declarat emisarul Islamabadului la Beijing, relatează site-ul India Today, citat de Mediafax.

Ambasadoarea Naghmana Hashmi a declarat, pentru canalul pakistanez de ştiri Geo News, că studenţii nu ar trebui evacuaţi din oraşul Wuhan, deoarece „unităţile medicale din Pakistan nu corespund standardelor” necesare pentru a trata un pacient diagnosticat cu noul coronavirus.

Naghmana Hashmi a afirmat că în China sunt cele mai bune unităţi medicale pentru tratarea pacienţilor afectaţi de noua boală.

Oficialul a mai afirmat că unii studenţi sunt îngrijoraţi în legătură cu lipsa mâncării şi alte probleme în Wuhan, însă ambasada este în contact permanent cu autorităţile chineze din provincia Hubei.

Anterior, un oficial de rang înalt de la Islamabad a anunţat că Pakistanul nu va evacua cetăţenii săi din Wuhan şi provincia Hubei în pofida cererilor multiple formulate de mai mulţi studenţi şi familiile lor.

Cel puţin cinci studenţi pakistanezi aflaţi în China au fost, până în acest moment, diagnosticaţi cu noul coronavirus.

Cel puţin 361 de persoane au decedat în urma noului coronavirus, iar peste 17.000 au fost infectate în întreaga lume, majoritatea în China, dar şi în alte 27 de ţări s-au înregistrat cazuri.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X