Guvernul României a publicat o hartă a autostrăzilor până în 2030: Una va ajunge la Prut
Guvernul României a publicat o hartă cu autostrăzile care vor exista în România în anul 2030, iar aceasta include trei autostrăzi care vor străbate și Moldova, inclusiv una care va ajunge până la Prut.
Ministerul Fondurilor Europene a organizat recent o întâlnire cu antreprenori în cadrul căreia le-a prezentat acestora o hartă cu rețeaua de autostrăzi a României planificată pentru anul 2030, iar aceasta a fost obținută de publicația Hotnews.
Harta prezentată de reprezentanții Guvernului sugerează că toate proiectele de autostrăzi despre care se vorbește în prezent vor fi finalizate în următorii 10 ani.
Astfel, rețeaua disponibilă pentru moment pe hârtie include și „celebrele” autostrăzi A1 Sibiu – Pitești și A3 Comarnic – Brașov, dar și nu mai puțin de trei autostrăzi pe teritoriul Moldovei: A8 Târgu Mureș – Ungheni, A7 Ploiești – Buzău – Bacău – Suceava – Siret și A13 Sibiu – Făgăraș – Brașov – Bacău.
De asemenea, există și o autostradă A9 Timișoara – Moravița care ar urma să asigure o legătură rapidă cu Serbia. Harta arată ca finalizate și autostrada A0, care delimitează practic viitoarea centură a Bucureștiului, dar și drumul expres DX 12 Craiova – Pitești.
Proiectele ar urma să fie finanțate parțial prin fonduri europene, însă există temeri că valoarea acestora pentru perioada 2021-2027 va fi mai mică decât în perioada 2014-2020.
Comentarii