foto simbol. Sursa: Guliver/Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, că, până la începutul anului viitor, zidul de la frontiera cu Mexicul va avea peste 800 de kilometri construiţi, a relatat EFE, citată de Agerpres.

„Am construit deja peste 100 de mile (165 de kilometri) şi vor fi peste 500 de mile (805 kilometri) la începutul anului viitor”, a insistat Trump, referindu-se la proiectul său de suflet menit să blocheze sosirea imigranţilor ilegali pe la frontiera de sud a SUA.

În discursul său, Donald Trump s-a lăudat şi cu faptul că a reuşit să reducă afluxul de imigranţi dinspre Mexic, care – a susţinut el – s-a redus cu 75% din mai 2019, ca rezultat al „eforturilor fără precedent” ale administraţiei sale.

„Pe măsură ce zidul se ridică, capturile de droguri cresc şi traversările pe la frontieră scad”, a declarat Trump.

Cotidianul The Washington Post a dezvăluit la 13 ianuarie că Trump intenţionează să redirecţioneze alte 7,2 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru ridicarea zidului. Aceste fonduri suplimentare vor permite executivului să construiască circa 1.400 de kilometri din zidul de la frontiera dintre Mexic şi SUA, care măsoară 3.170 de kilometri.

„Dacă sosesc ilegal, vor fi expulzaţi rapid. Am încheiat acorduri istorice de cooperare cu guvernele din Mexic, Honduras, Salvador şi Guatemala. Ca rezultat al eforturilor noastre fără precedent, traversările ilegale s-au redus cu 75% din mai, cu o scădere de opt luni succesive”, a susţinut liderul de la Casa Albă.

Trump a calificat drept „criză umanitară” situaţia de la frontiera cu Mexicul, unde doar în mai 2019 au fost reţinuţi 132.859 de imigranţi, o cifră nemaiîntâlnită din martie 2006. Din primăvara anului trecut, administraţia Trump a pus în aplicare o serie de măsuri, între ele extinderea la cote maxime a programului „Rămâneţi în Mexic”, care stabileşte că solicitanţii de azil să aştepte în ţara vecină pe timpul desfăşurării procesului de verificare din SUA, care poate dura de la câteva săptămâni la luni bune.

Washingtonul a încheiat acorduri de cooperare cu privire la azil şi cu Guatemala, Salvador şi Honduras, cu care caută să restrângă afluxul de imigranţi ilegali către SUA.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here