Recomandările CFM după accidentul din Strășeni, în care o mașină a fost spulberată de un tren
Î.S. „Calea Ferată din Moldova“ vine cu câteva recomandări după accidentul produs în preajma localității Tătărești, raionul Strășeni, soldat cu moartea unui bărbat.
Într-un comunicat remis presei, Calea Ferată din Moldova anunță că potrivit statisticilor, pe parcursul anului 2019 s-au produs opt accidente ca urmare a nerespectării regulilor de traversare a trecerilor la nivel, în urma cărora două persoane şi-au pierdut viaţa.
În context, administraţia CFM se adresează oamenilor cu rugămintea ca aceştia să respecte fără abatere regulile de comportament în zona de deplasare a unităţilor de transport feroviar.
„Trecerile la nivel constituie o zonă cu risc sporit şi necesită maximum de prudenţă pe care trebuie să o manifeste persoanele aflate în perimetrul acestora”, conform sursei citate.
Conducătorii auto sunt obligaţi să respecte cu stricteţe Regulamentul Circulației Rutiere al Republicii Moldova. Potrivit acestuia, la traversarea căilor ferate participanţii la trafic trebuie să traverseze căile ferate numai prin trecerile la nivel cu calea ferată, cedând trecerea trenului sau altui vehicul feroviar, iar la apropierea de trecerea la nivel cu calea ferată, conducătorul de vehicul trebuie să reducă viteza şi să se asigure că nu se apropie nici un tren.
„Fiecare participant la trafic trebuie să ia în considerare exigenţele indicatoarelor şi marcajului rutier, semnalele semaforului, poziţia barierelor, precum şi indicaţiile agentului de cale ferată”, se mai arată în comunicatul remis de CFM.
Comentarii
In toate tara lipsesc barele de oprire la calea ferata ! Ministerul Transp doarme in viteza!