Dosarul penal privind cumpărarea celor 168 de ambulanțe din Turcia a fost închis
Dosarul penal privind cumpărarea celor 168 de ambulanțe din Turcia a fost încetat din lipsa infracțiunii, susține ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu. Este vorba de lotul de ambulanțe despre care fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, spunea că ar fi ilegalități atât la caietul de sarcini, cât și la standarde, la costul și procedura de achiziție, dar și la modul în care a fost ales câștigătorul concursului în care s-a înscris doar o companie, deși documentele de tender au fost procurate de 9 companii.
Potrivit ministrei Dumbrăveanu, autoritățile nu vor rezilia contractul cu partea turcă, întrucât obiecțiile comisiei care a efectuat vara trecută o vizită în Turcia, pentru a inspecta unitățile, țin doar de trei echipamente cu care sunt dotate vehiculele.
„Vreau să vă spun că atunci când am venit la minister, am căutat un act constatator al neregularităților depistate de acea comisie și, în afară de un raport de deplasare, nu am găsit niciun alt act”, a declarat Viorica Dumbrăveanu în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.
Anterior, fosta ministră a Sănătății, Muncii și Protecției sociale, Ala Nemerenco, a declarat în cadrul emisiunii Cotidianul LIVE că în cazul achizițiilor celor 168 de ambulanțe făcute recent există încălcări foarte grave. Ilegalități ar fi atât la caietul de sarcini, cât și la standarde, la costul și procedura de achiziție, dar și la modul în care a fost ales câștigătorul concursului în care s-a înscris doar o companie, deși documentele de tender au fost procurate de 9 companii.
„Încălcările sunt grave, începând de la caietul de sarcini, cât și la standarde, costul și procedura de achiziție. Concursul a fost anunțat internațional și întrebări sunt în ceea ce privește că a fost ales un singur câștigător, dintr-un singur participant, deși 9 companii au procurat documentele de tender. Calitatea acelor ambulanțe ridică alte semne de întrebare. Grupul de experți a avut multe întrebări vizavi de echipamentul care se instalează în acele ambulanțe în niște hangare improprii”, a declarat Nemerenco.
Ex-ministra sănătății susține că și procedura de achiziții a fost una absolut incorectă. „Pe parcurs, s-au schimbat caietele de sarcini, deși nu au dreptul să fac asta. De zeci de ori au circulat email-urile între Centrul de Achiziții, Minister și Centrul Național de Urgență”, a precizat aceasta.
Nemerenco se declară sigură că aceste ambulanțe, până la urmă, vor fi procurate și consideră că aceasta este „o comandă venită din țara de origine a companiei câștigătoare a concursului – adică Turcia”.
Comentarii