Președintele Igor Dodon s-a comportat la conferința de securitate de la Munchen ca un vasal al Moscovei, care a pledat și susținut poziția Federației Ruse, acuză președintele PUN Octavian Țîcu.

Într-un comentariu pe Facebook, liderul PUN l-a ironizat pe Igor Dodon, care ar sta în preajma „toiletelor” pentru a se întâlni cu alți lideri mondiali.

„După ce s-a străfolit la ambasadorii occidentali de pe la noi, Igor Dodon nu a ezitat să fugărească iarăși liderii politici mondiali pe culoarele din zona toiletelor pentru a-și face poze. Din păcate pentru el, deși au fost prezenți, ultimul Homo Moldovanus nu a mai îndrăznit să se apropie pentru poze nici de premierul României și nici de președintele Ucrainei”, a comentat Octavian Țîcu.

În opinia sa „politica externă, zisă echilibrată, a lui Dodon s-a transformat de fapt în politica toiletei. O adevărată diplomație a toilietei”.

„Nu știu cine și de ce l-a invitat pe Dodon la Conferința pentru Securitate de la Munchen dar s-a vazut, fără prea mare efort, că Igor Dodon a jucat din nou rolul de vasal al Rusiei. Tot ce a facut Dodon la Munchen a fost să pledeze și să susțină poziția Federației Ruse.
Stimați deputați PSRM (dar și cei PDM) chiar nu vă este rușine să susțineți un astfel de personaj care se târăște pe lângă ușile toiletelor pentru o poză?”, a mai acuzat Țîcu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here