Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a comentat cazul lui Viorel Morari, declarând că șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție ar fi victima unei reglări de conturi între procurori și Procuraturi.

„Procurorul care a demarat investigarea finațării PSRM și a comasat dosarul cu unul mai vechi este astăzi destituit, arestat, apoi eliberat și este parte a unei teribile reglări de conturi între procurori și Procuraturi. Nu am ținut și nu voi ține partea nimănui din Procuratură. Justiția trebuie reformată și determinată să se curățe de corupți, prin mecanisme aplicate deja în lumea civilizată”, a declarat Andrei Năstase în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul Platformei DA a reiterat că nu vrea să dea sfaturi și să se implice în actul justiției, însă, a punctat că organele de drept ar trebui să fie libere și să își facă munca corect.

„Nu vreau să dau sfaturi, nu mă implic, nu mă pronunț, nu mă privește nicio reglare de conturi așa cum Platforma DA a fost departe de reglări de conturi. Dar, ceea ce ne privește este dreptatea și acest lucru înseamnă că procurorii și Procuratura trebuie să își facă treaba așa cum judecătoriile și tribunalele din Republica Moldova trebuie să fie libere și să își facă datoria. Aș vrea să știu cu ce se ocupă procurorii aflați în subordinea noului procuror general”, a mai spus Andrei Năstase.

Amintim că, la 14 februarie, Viorel Morari a fost eliberat din penitenciar și pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Citește și: După eliberarea din arest, Procuratura Generală cere strămutarea cazului Viorel Morari la o altă instanță

Luni, 17 februarie, Procuratura Generală a anunțat că va solicita Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să examineze acțiunile vicepreședintelui Judecătoriei Chișinău, Dorin Dulghieru, în raport cu cazul lui Morari, pe motiv că judecarea cauzei a început defectuos. Totodată, PG anunța că va fi sesizată Curtea Supremă de Justiție, cu o cerere de strămutare a cauzei la o altă instanță.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here