Sursa foto: pdm.md

În Partidul Democrat existau până astăzi trei grupuri: Nichiforciuc, Filip și Candu. Cel puțin așa susține deputatul Andrian Candu, care a anunțat miercuri că părăsește PD.

Candu a declarat în cadrul unei emisiuni de la Publika TV că a decis să părăsească PD inclusiv pentru că Pavel Filip ar fi cedat presiunilor grupului Nichiforciuc.

„Grupul domnului Nichiforciuc este chiar pentru asimilarea cu PSRM. Grup de stânga, cu interese, inclusiv de afaceri. Este grupul Pavel Filip, care promovează mai mult echilibru între stânga și dreapta. Este evaziv în a critica, în a veni cu o determinare clară”, a declarat Andrian Candu.

El a acuzat că cele două grupuri s-ar fi aliat împotriva grupului condus de el.

„La un moment dat grupul Nichiforciuc s-a aliat cu grupul Filip. Așa a ieșit spectacol ieftin de sâmbătă, într-o democrație falsă. Știind de aceste jocuri am spus din start că nu particip în astfel de jocuri, chiar dacă mi s-a pus deoparte o funcție de vicepreședinte. Era clar că grupul Filip s-a asociat cu Nichiforciuc împotriva grupului Candu”, a mai dezvăluit deputatul

„Din cei 23 care au rămas există un număr mare de deputați care o să ne urmeze pe noi, dacă nu se vor întâmpla anumite lucruri. Iar restul deputaților se împart între grupurile lui Nichiforciuc și Filip”, a completat el.

Întrebat care este rolul lui Dumitru Diacov în partid, Candu a spus că președintele de onoare al partidului „este acolo unde e puterea și unde sunt mai mulți”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here