Dosarul finanțării PSRM: 29 de persoane, printre care deputați, vor fi audiate. Niciuna nu are statul de bănuit

Autor: , in Justiție / 21 februarie, 2020, 15:56

Un număr de 29 de persoane vor fi audiate de procurori, în dosarul finanțării PSRM din Bahamas. Printre ei se numără și deputați socialiști. Despre aceasta a vorbit procurorul general Alexandru Stoianoglo, după ședința de astăzi a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

„Dosarul este în procedură. Noi am identificat 29 de persoane care trebuie audiate și acum investigăm. Sunt și câțiva deputați, numele cărora se regăsesc în lista mediatizată anterior. Nu pot spune numele concret, dar sunt toți oamenii la care s-a făcut referire cu ocazia acestui dosar”, a spus procurorul general.

Citește și: Cum (NU) răspunde Stoianoglo când e întrebat despre dosarul privind finanțarea PSRM (VIDEO)

Alexandru Stoianoglo spune că niciuna din aceste persoane nu are statut de bănuit.

Miercuri, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat că mai mulți deputați socialiști ar fi trebuit să rămână fără imunitate și să fie investigați în cadrul dosarului privind finanțarea PSRM.

Citește și: (VIDEO) Morari susține că mai mulți deputați PSRM ar fi trebuit să rămână fără imunitate; Despre cine ar fi vorba

Morari a confirmat că a solicitat informații de la FISC în legătură cu veniturile a zeci de persoane din anturajul lui Igor Dodon, inclusiv foști sau actuali deputați. Documentul a fost publicat anterior de către Ziarul de Gardă.

Din cei care figurează în document, astăzi sunt în funcție de deputat: Vladimir Odnostalco, Vasile Bolea, Corneliu Furculiță și Petru Burduja.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X