Dodon: „În 2020 Guvernul nu va fi schimbat”. Creditul rușilor ar putea veni în martie, afirmă președintele

Autor: , in Politic / Populare / 24 februarie, 2020, 15:47

Șeful statului este sigur că Guvernul condus de Ion Chicu nu va fi schimbat în acest an (până la alegerile prezidențiale) ceea ce va permite implementarea unor proiecte sociale ambițioase, inclusiv modernizarea infrastructurii, cu ajutorul unui credit din partea Rusiei. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Președintele a refuzat din nou să confirme dacă va candida pentru un nou mandat, rezumându-se la afirmația că „o nouă candidatură va fi decisă la toamnă, în funcție de sondajele de opinie” care vor reflecta și rezultatele actualei guvernări.

Numai „de 100 de zile avem o conlucrare eficientă între toate structurile statului”, a remarcat Igor Dodon, potrivit sursei citate.

Referitor la creditul pentru infrastructură promis de Rusia, președintele a declarat că acesta este „practic” negociat și că în luna martie ar putea „intra în bugetul de stat”. Este vorba, potrivit lui, de 200 de milioane, în dolari sau euro, și fără vreo „condiționalitate”. „Un credit pur comercial”, a accentuat Dodon.

Citește și: Banii promiși de Rusia vor fi un „credit suveran”. Chicu spune că părțile încă negociază condițiile împrumutului

Precizăm că prim-ministrul Ion Chicu declara vineri, 21 februarie, că împrumutul de 500 de milioane de dolari pe care autoritățile de la Chișinău l-au solicitat celor din Federația Rusă întârzie să vină deoarece partea rusă lucrează la rectificări în propriul buget. Astăzi, 24 februarie, premierul a reiterat că nu există alte progrese, deoarece Guvernul nu îndrăznește să deranjeze partenerii externi în zilele de sâmbătă și duminică.

De mai bine de 3 săptămâni prim-ministrul declara că părțile finalizează negocierile pe creditul rusesc, însă, banii de la ruși nu au ajuns la partea moldovenească. În context, mai mult experți economici, dar și politicieni au acuzat că Guvernul doar mimează ședințele de lucru privind acest subiect.

Totodată, amintim că Igor Dodon a declarat la sfârșitul anului 2019 că în luna martie ar putea avea loc remanieri în componența actualului Guvern. Ulterior, șeful statului s-a arătat nemulțumit de modul în care se lucrează la unele ministere, pe anumite domenii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X