Producţia următorului film din saga „Mission Impossible”, cu actorul american Tom Cruise în rolul principal, a fost oprită în Italia din cauza răspândirii epidemiei de coronavirus, a informat compania Paramount Pictures, conform Agerpres.

„Din prudenţă pentru siguranţa şi bunăstarea actorilor şi a echipelor noastre (…), modificăm programul de producţie pentru cele trei săptămâni de filmări la Veneţia”, a declarat un purtător de cuvânt al Paramount Pictures, într-o declaraţie trimisă AFP, confirmând informaţiile apărute pe site-urile de specialitate The Wrap şi People.

Potrivit acestuia, Tom Cruise nu s-a deplasat încă în Italia, iar membrii echipei de filmare au primit undă pentru a se întoarce acasă înainte de începerea turnării.

Filmul este programat să fie lansat pe 23 iulie 2021.

Italia a anunţat luni un al şaptelea deces din cauza coronavirusului. Numărul cazurilor de contaminare a ajuns la 283 în această ţară, care a devenit prima de pe continentul european care a instituit un cordon sanitar în jurul a zece oraşe din nord.

Pe lângă această filmare, evoluţia epidemiei de coronavirus din Italia a perturbat mai multe evenimente precum carnavalul de la Veneţia, săptămâna modei de la Milano sau chiar meciuri de fotbal, amânate sau jucate cu stadioanele închise.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here