Recunosc, a fost nevoie de ceva eforturi pentru a-i destabiliza pe ”socialiști” în legătură cu blestemata ”federalizare”. Ce e drept, și ministrul Aurel Ciocoi, cu declarațiile lui tranșante, ”ne-a ajutat” în acest sens. Însă, ieșirea la rampă, la 18 februarie, a ”fruntașilor” socialiști, cu încercările lor de a se ”spăla” de acuzații privind  angajamentul lor de a federaliza Moldova, a lăsat o impresie atât de jalnică, încât au apărut întrebări și mai grave decât perspectiva realizării scenariului ”Kozak-2”. E vorba de însăși societatea noastră.

În primul rând, problema ”conflictului Transnistrean” demult zace pe ultimul loc printre preocupările cetățenilor de pe malul drept al Nistrului. Mai multe componente ale acestei probleme, cum ar fi – prezența ilegală a GOTR-ului, cu concreșterea evidentă a ”armatei transnistrene” cu cea rusească; existența unei frontiere reale unilaterale de-a lungul Nistrului; încălcările sistematice și obraznice ale drepturilor omului; existența ”MGB”-ului și atmosfera de frică impusă de regim; politicile de spălare a creierilor prin propaganda șovină, laolaltă cu contrabanda de proporții și multe altele în stânga Nistrului, – au devenit elemente ale ”normalității moldovenești”.

Inclusiv, din ”nomalitatea moldovenească” fac parte și plimbările lui Evghenii Șevciuk cu Nina Ștanski pe străzile Chișinăului, și disprețul evident cu care suntem tratați noi, cetățenii RM, de către bandițăii de la Tiraspol, care se deplasează liber prin aeroportul de la Chișinău.

Oricare student din străinătate, venit în Moldova să studieze ”conflictul înghețat”, rămâne tablou, când vede pe străzile Chișinăului stoluri de autoturisme cu plăcuțe de înmătriculare din Transnistria. Rămâne tablou, când află, că agenții economici din Transnistria, fără a plăti impozite în bugetul RM, exportă liber producția lor, cu declarații vamale și certificate moldovenești,  inclusiv în UE. În schimb, din impozitele plătite de ei în Transnistria – este întreținut aparatul represiv al regimului.

Studentul cu pricina ar fi muțit, când i s-ar fi spus, că moldovenii plătesc curentul electric de la CTE Cuciurgan, pe când banii pentru gazul consumat pentru producerea energiei electrice nu merg la ”GAZPROM”, ci merg la întreținerea regimului din ”rmn”! Și nimeni pe malul drept nu este impresionat de cifra de peste 6 miliarde dolari SUA de datorii acumulate – ”normalitatea moldovenească” se numește.

Studentul cu pricina ar fi decis să se consulte cu psihiatrul, după ce ar fi aflat, că o bună parte din cele 6 miliarde de datorii acumulate pentru gazul consumat, constituie rezultatul  activității febrile a fermelor de producere a criptovalutei în Transnistria, controlate de Igori Ceaika – prietenul la cataramă cu Igor Dodon și, totodată,  co-proprietar, de la o bucată de timp, a canalelor TV care-l deservesc pe Dodon!

De, Eugen Ionesco s-ar fi inspirat.

Indiferența noastră este demonstrată și prin idiotismul ”așteptărilor” de la capcana ”5+2” (”Consfătuirea permanentă pe chestiuni politice în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană”), care durează (idiotismul) din februarie 2002 (18 ani!), când a fost oficializat acest format. Și asta, pe fundalul isteriei ”proeuropene”, care durează deja peste un deceniu.

Se cunoaște, că o bună parte din concetățeni, în pofida
cinismului și lăcomiei politicienilor, care au privatizat și prostituiat idea ”parcursului european”, continuă să creadă în acest vis. Dar, cu adevărat tragic este faptul, că chiar și acești cetățeni ai RM nu conștientizează, că, fără soluționarea conflictului transnistran, Republica Moldova nu are nici o șansă să devină cândva țară-membră a UE.

Or, dacă dăm la o parte ”visurile” europene, Republica Moldova oricum, fără soluționarea conflictului,  nu are nici o șansă să devină un stat normal, – cu justiție, cu o economie națională viabilă, și cu cetățeni optimiști, care se respectă reciproc, și care-și văd viitorul la ei acasă.

Dar și mai grav este faptul, că, pe malul drept al Nistrului, proiectul recunoscut de comunitatea internațională a statalității Republicii Moldova degradează vertiginos. Trebuie să recunoaștem un adevăr tragic, – RM nu a avut parte de nici o guvernare, care ar fi înțeles cum să edifice structurile unui stat de drept funcțional, și sincer ar fi dorit să realizeze acest lucru.

Respectiv – ne-am ales cu pseudo-structuri de stat, care, pe lângă consumul banilor publici, distrug încrederea cetățenilor în ele,  și își asigură venituri fabuloase din corupție.

Guvernările ”noastre”, cu apucăturile unor bandiți de mahala scăpați la treuca puterii, au fost  cointeresate în expulzarea totală a celora cu gândirea critică și în  degradarea celor rămași, – pe acești îi cumperi mai ieftin în campaniile electorale, și nici n-ai nevoie să inventezi sperietori electorale noi  – turma poate fi mânată la abatorul politic cu acelaș set de sperietori timp de treizeci de ani. De, doar cei ”treizeci mii de sirieni” au constituit o ”inovație”.

În plus, turma nu se revoltă! Poți să-ți bați joc de ea la nesfârșit – turma rabdă și tace. Și este fericită, dacă îi este cumpărat votul cu 200 de lei.

Degradarea și corupția au unit malurile Nistrului  – ”confidence building!” se numește. Și iată că, la 24 februarie 2019, circa 37 mii de mercenari electorali din stânga Nistrului, cu acte în regulă de cetățeni ai RM, au fost transportați ca oile, ce e drept – alegându-se cu chivalentul de 20 Dolari SUA,  pentru ca să influențeze soarta alegerilor ”în țara vecină”!

Cu alte cuvinte, statalitatea Republicii Moldova a degradat la nivelul unui concubinaj hâdos între regimul nerecunoscut din stânga Nistrului și cel de la Chișinău. Și nici Acordul de Asociere cu UE, semnat la 27 iunie 2014, nu poate servi drept ”frunză de smochin” pentru ”partenerii” în  acest concubinaj.

Cel mai grav în toată afacerea aceasta este că degradarea situației de pe ambele maluri ale Nistrului, cu degradarea și manipularea celor rămași, perfect îi convine lui Putin pentru a tranforma, ceea ce urma să devină Republica Moldova, într-un teritoriu controlat de el prin implementarea, de către Dodon, a indicațiilor dictate de Kozak – turma nu se opune, nici când este mânată la abator. Dacă în 2003 (”Kozak-1”) publicul ceva s-a agitat și s-a mobilizat, acuma – adie a cimitir.

Aici se cere o remarcă, – urmărind ”ieșirea la rampă” a ”fruntașilor” PSRM,  la 18 februarie, am  constat că acești indivizi fie se prefac, fie chiar nu cunosc nimic din ceea ce s-a generat la noi, în Republica Moldova, în calitate de îndrumări pentru guvernările ”noastre” în scopul soluționării conflictului.

În primul rând, în calitate de alternativă a ”federalizării” eu personal am propus formula de ”3D” (”Demilitarizarea” și ”Decriminalizarea” Transnistriei, urmată de ”Democratizarea” Moldovei reîntregite).  A urmat lucru în echipă, cu Igor Munteanu, Vladimir Socor și alții,  și a apărut ”Strategia ”3D””.

Această formulă a devenit atât de populară, încât, Vladimir Voronin,  în cadrul întrevederii cu Ion Iliescu,  la 1 august 2003,  la Costeşti-Stanca, fiind întrebat de un jurnalist roman, cum are de gând să soluționeze conflictul transnitrean, a răspuns: ”Păi, este ”Strategia ”3D”!”

Mai mult, ieșiții la rampă ”fruntași” ignoră faptul că, la 10 iunie 2005, Parlamentul RM a adoptat în unanimitate Hotărîrea nr.117, prin care au fost formulate clar și univoc ”criteriile de democratizare a zonei transnistrene”, precum și  ”principiile şi condiţiile demilitarizării zonei transnistrene a Republicii Moldova”.

În schimb, aroganții și agramații ”psrm-iști” preferă să fie purtați cu toată fracțiunea la Moscova, fără a ne povesti cu ce fel de ”înțelepciune statalistă” sunt îndopați acolo.

E cu adevărat tragic, când, reprezentanții ”celui mai mare partid”, cu Igor Dodon în frunte, jonglează papagalicește cu niște formule, fără a recunoaște cine le este autorul și încercând să ascundă scenariul real pus la cale.

Iar Igor Dodon, într-o manieră absolut obraznică, încearcă să ne inducă în eroare, utilizând în loc de „federalizare” tot soiul de ”autonomii largi” etc.

Sunt nevoit să repet, –  singurul factor, care-i atribuie importanță lui Igor Dodon în fața lui Putin, este angajamentul lui Igor Dodon de a realiza scenariul, convențional vorbind, ”Kozak-2” prin așa numita ”federalizare” a RM.

Sunt nevoit să repet, – Igor Dodon nici nu ascunde, că pe această cale, pe lângă trădarea Moldovei,  se pregătește și  o lovitură în spatele Ucrainei, sleite de războiul-hibrid.

Dar cu adevărat catastrofal este faptul, că chiar nimeni din politiceni, inclusiv cei ”pro-europeni”, nu conștientizează că prin alipirea mecanică a două nenorociri, (una – cu  ”statut juridic special”), și cu Rusia în calitate de ”garant”,  se va pune capăt proiectului statalității Republicii Moldova.

Cineva mai ține minte cum Igor Dodon, la 13 noiembrie 2016, s-a ales în UTA Găgăuză cu 98,89% de voturi? Vă imaginați, cum se va vota în stânga Nistrului, cu conservarea mizeriei actuale printr-un  ”statut juridic special”, în cadrul unui eventual referendum? Va imaginați cu ce entuziasm vor vota cei din Transnistria pentru aderarea Republicii Moldova ”reîntregite” la Uniunea EuroAsiatică?!

Fiind leneși și provinciali, noi nu dorim să studiem alte experiențe și, respectiv, nici nu cunoaștem, de exemplu,  constatările Cancelarei Angela Merkel din 3 octombrie 2018, care ea a declarat:”După douăzeci și opt de ani, noi știm, că ceea ce noi numim unitatea germană este un proces, o cale lungă, care cere, ca noi să ne auzim unul pe altul și neîncetat să mergem în întâmpinarea unul la altul . Unitatea germană nu este împlinită, ea pune provocări în fața noastră și peste 28 de ani”.

La alegerile în Bundestagul Germaniei, în septembrie 2017, partidul Alternativa pentru Germania a luat un scor dublu (!) în raport cu restul teritoriului Germaniei.

Noi, mimând preocuparea de ”conflictul Transnistrean”,  nici nu dorim să ne gândim, că reîntregirea Moldovei poate fi realizată nu prin semnarea vreo unei hârtiuțe în fața camerelor de luat vederi, ci în urma unui proces îndelungat și anevoios, ce urmează să asigure atât demontarea necondiționată a tuturor structuri ”de stat” ai regimului, demilitarizarea totală cu evacuarea GOTR, dar și integrarea mentală a populației din stânga Nistrului în calitate de cetățeni loiali ai Republicii Moldova. Or, acest scop nu poate fi realizat atâta timp, cât noi ne jucîăm aici, pe malul drept, cu ”statul captiv”. Trebuie să ai ”în ce” să-i integrezi pe cei din stânga Nistrului.

Acest proces nu poate fi realizat fără adoptarea și aplicarea  ”Legii lustrației”, fără realizarea unui ”Program de repatriere” (în Rusia) pentru acei, aflarea cărora în stare de libertate este incompatibilă cu suveranitatea Republicii Moldova.

De, scriind aceste rânduri nu pot scăpa de gândul, că realizarea ”Programului de repatriere” logic ar fi să înceapă cu Igor Dodon…

Recunosc, când Maia Sandu deținea funcția de Prim-ministru, subiectul Transnistrean, fără mare publicitate, a început să fie abordat în anturajul ei într-o manieră critică, fără a ne consulta, cum o face Dodon, cu Ambasadorul Rusiei. Însă, a venit Dodon cu trădarea, iar Kozak a fost desemnat de Putin în calitate de responsabil și pentru Ucraina….

În final, vreu să termin cu următoarele.

Cu Igor Dodon – ”președinte”,- statul Republica Moldova este unul condamnat să devină o parcelă din spațiul EuroAsiatic,  cu frontiera de pe Prut păzită de grănicerii ”CSI”;

La 10 martie 1952,  URSS a venit cu un plan de reunificarea a celor două Germanii, cu condițiile reunificării formulate de Stalin. La ce Cancelarul Konrad Adenauer a răspuns: ”Între unificare și libertate noi alegem libertatea”.

Konrad Adenauer nu va candida la alegerile ”noastre” prezidențiale din toamnă. Da, cu Igor Dodon ce ne facem?

24 februarie 2020