Foto: IMU

În Republica Moldova a fost efectuată prima intervenție de protezare a discurilor. Operația a fost efectuată unui bărbat de 55 de ani de către șeful secției Chirurgiei Spinale de la Institutul de Medicină Urgentă, Victor Ungurean, aceasta fiind o premieră în țara noastră.

Medicul care a efectuat această operație spune că nu a fost nimic complicat și că e mândru de rezultat.

„Intervenția nu a fost complicată, de fapt, a fost o plăcere pentru mine să o efectuez știind că pacientul se va recupera rapid. Premiera constă în faptul că această proteză îi permite pacientului să-și restabilească sau să păstreze toate mișcările gâtului”, a menționat Ungurean, într-un mesaj pe pagina de Facebook a Institutului de Medicină Urgentă.

Intervenția a fost făcută unui pacient în vârstă de 55 de ani, care s-a arătat extrem de energic și plin de optimism deja la o săptămână de la externare.

„Aveam dureri foarte puternice în regiunea capului și a mânii stângi, nu puteam dormi, mereu mă simțeam rău. Totul dura deja de 3 ani, după ce am suferit un accident rutier și am fost implicat într-o bătaie. Atunci când durerile deja au devenit insuportabile am decis să mă adresez la medicii specialiști și am crezut din toată inima că mă vor ajuta. De fire sunt optimist și mă bucur de viață, așa vreau să fie și în continuare”, a menționat pacientul.

Bărbatul care a fost operat a putut merge chiar a doua zi după operație, iar după o săptămână deja a ajuns și la volan, fără nici o problemă.

Intervenția revoluționară pentru Republica Moldova a putut fi efectuată datorită achiziționării protezelor cervicale. Costurile operației au fost suportate de Compania Națională de Asigurări în Medicină.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here