Arabia Saudită a anunţat joi că interzice accesul pelerinilor străini în ţară, în condiţiile în care mai multe state din regiune, printre care Iran, Kuweit, Oman şi Irak au înregistrat un număr mare de cazuri de infecţie cu coronavirus, relatează The Guardian.

Oficialii saudiţi au anunţat că restricţiile sunt „temporare”, dar nu au precizat şi un termen pentru ridicarea interdicţiei. În aceste condiții, nu este clar încă dacă pelerinajul anual de la Mecca, cunoscut sub numele de Hajj, va fi sau nu afectat de această decizie. Pelerinajul ar urma să aibă loc în luna iulie. Anul trecut, peste 2,5 milioane de musulmani din întreaga lume au participat la acest eveniment.

Arabia Saudită nu a înregistrat niciun caz de coronavirus, potrivit Mediafax.

Decizia ar putea afecta economia saudită, întrucât milioanele de pelerini care vin în această ţară în fiecare an reprezintă o sursă importantă de venit. Arabia Saudită este vizitată de milioane de pelerini musulmani şi în afara hajj-ului. Economia ţării este deja afectată de scăderea livrărilor de petrol către China, principalul cumpărător de petrol saudit.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here