Foto: IPN

Candidatul PLDM în cadrul alegerilor repetate din circumscripția Hîncești, Anatolie Postolachi, a anunțat că se retrage din cursă și l-a îndemnat și pe independentul Grigore Cobzac să-i urmeze exemplul.

El a acuzat că în condițiile în care există mai mulți candidați pe dreapta, iar în campania electorală se „folosește intens resursa administrativă”, apare „pericolul” ca mandatul de deputat să meargă către un „candidat de stânga”.

Postolachi nu și-a manifestat susținerea pentru un anume candidat, dar i-a îndemnat pe cetățeni să meargă la vot la 15 martie și să-l susțină pe „candidatul proeuropean cu cele mai mari șanse”.

Totuși, acesta a venit cu critici la adresa candidatului independent Grigore Cobzac, pe care l-a acuzat de „dezbinare” și că decizia de a candida „nu-i aparține”.

„Îi transmit să se retragă din cursa electorală și să contribuie ca următorul deputat din circumscripția Hîncești să fie de pe dreapta”, a declarat Postolachi.

În acest moment, în cursa electorală au mai rămas Olesea Stamate (PAS), Ion Mereuță (PD), Grigore Cobzac (independent susținut de PUN și Platforma DA), Vitalie Balinschi (ȘOR) și Dorin Chirtoacă (UNIREA).

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here