Funcționarii publici cu statut special din cadrul MAI vor avea noi competențe
Parlamentul a votat, astăzi, în prima lectură, un proiect de lege pentru modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova.
Principalele prevederi ale acestuia au drept scop acordarea dreptului de a examina cauze contravenționale și a aplica sancțiuni în limitele competenței funcționarilor publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care exercită atribuțiile Poliției și au fost împuterniciți cu asemenea atribuții în fișele postului.
În special, ministrul afacerilor interne va avea dreptul de a crea un nomenclator al funcțiilor și al competențelor de examinare a cauzelor contravenționale și aplicare a sancțiunilor reieșind din competențele MAI de examinare a contravențiilor.
Autorul motivează oportunitatea documentului prin necesitatea aducerii în concordanță a normelor Codului contravențional cu prevederile Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului General al Poliției, precum și aplicării uniforme a legislației contravenționale.
Comentarii