Probleme de sănătate pentru Papa de la Roma: Și-a anulat toate audiențele

Autor: , in Externe / 28 februarie, 2020, 15:22

Papa Francisc a decis vineri să „amâne audienţele oficiale ale zilei” în Palatul Apostolic din Vatican, a informat Sfântul Scaun, care raportase cu o zi înainte că papa suferă de o „uşoară indispoziţie”, transmite AFP.

Directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a precizat totuşi că Francisc a celebrat, ca în fiecare dimineaţă, liturghia în capela Casei „Sfânta Marta”, situată în interiorul zidurilor Vaticanului, şi a salutat participanţii la aceasta.

Papa a menţinut, de asemenea, întâlnirile care au loc în reşedinţa hotelieră, scrie Agerpres.

O audienţă privată fusese programată cu preşedintele Parlamentului European, italianul Davide Sassoli.

Purtătorul de cuvânt nu a revenit cu detalii pe tema stării de sănătate a suveranului pontif, în vârstă de 83 de ani.

Papa Francisc, care a părut răcit miercuri în timpul audienţei generale, şi-a anulat prezenţa joi la o liturghie în monumentala bazilică San Giovanni in Laterano, acuzând o „uşoară indispoziţie”.

Duminică, el ar trebui să plece în retragere spirituală alături de întreaga Curie Romană la Ariccia (nu departe de Roma), după rostirea rugăciunii Angelus de la fereastra Palatului Apostolic, la prânz (11:00 GMT), în Piaţa Sf.Petru.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X