Sfaturile Mitropoliei Moldovei în lupta cu coronavirusul: Beți agheasmă și rugați-vă la slujbe

Autor: , in Social / 28 februarie, 2020, 14:50

În timp ce în toate țările unde s-au înregistrat cazuri de coronavirus autoritățile îndeamnă cetățenii să evite locurile aglomerate, Biserica Ortodoxă din Moldova îi îndeamnă pe credincioși să se roage în cadrul slujbelor bisericești și chiar să bea apă sfințită.

Într-un comunicat de presă semnat de mitropolie, conducerea Bisericii Ortodoxe îndeamnă enoriașii „să se roage în cadrul slujbelor bisericești și pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume de noul virus și pentru întărirea noastră fizică și duhovnicească, pentru că aceasta este una din datoriile principale ale creștinului de a se ruga unii pentru alţii”.

„Să ne întărim în același timp credința și să sporim rugăciunile către Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Mt. 4, 23)”, se arată în comunicatul Mitropoliei.

Biserica menționează și că „Preacuvioșii și Preacucernicii clerici vor adăuga la slujbe (la ectenia mare și la ectenia întreită) cereri speciale, ce se rostesc în vreme de orice nevoie și primejdie omenească sau în caz de boli molipsitoare, după cum este rânduit la sfârșitul Liturghierului”.

De asemenea, îndemnăm credincioșii ca în această perioadă să se roage mai mult, să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, să se spovedească și să se împărtășească cu regularitate, să se ungă cu untdelemn sfințit, să consume zilnic apă sfințită și prescură, să înalțe rugăciuni către Maica Domnului și toți sfinții tămăduitori de boli”, se mai arată în comunicat.

Totuși, în comunicat cetățenii sunt sfătuiți să „respecte îndemnurile date cu privire la această situație de către autoritățile civile și sanitare, în special recomandările Ministerului Sănătății în ceea ce privește igiena și sănătatea publică”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X