Ce riscă bărbatul care a spart ușa de la Guvern cu buzduganul
După ce a spart ușa din sticlă a Guvernului, bărbatul s-ar putea alege cu un dosar penal. Informația a fost confirmată pentru Cotidianul.md de către ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.
Oamenii legii au inițiat un proces penal pe numele bărbatului care a spart ușa Guvernului cu buzduganul.
„La moment, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Buiucani documentează cazul prin prisma art.274 Cod de procedură penală, în stabilirea tuturor circumstanțelor. Uterior, va fi luată o hotărâre conform legislației în vigoare”, a declarat ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati.
Astăzi, în timpul protestului organizat la Guvern, un geam de la ușa de acces în Guvern a fost stricat cu un buzdugan improvizat.
Citește și: Momentul în care ușa Guvernului este spartă cu buzduganul (VIDEO)
Potrivit ZdG, bărbatul care a spart ușa este Vasile Sinigur. Acesta a ieșit în evidență la mai multe acțiuni de protest. În 2018, Sinigur a fost reținut de oamenii de legii în timpul manifestațiilor de 9 Mai la Complexul Memorial „Eternitate”. În 2014, acesta a scris un mesaj pe monumentul sovietic din fața Academiei de Științe a Moldovei, fiind ulterior amendat.
Comentarii