Autoritățile anunță închiderea școlilor și grădinițelor începând de miercuri, 11 martie (DOC)

Autor: , in Populare / Social / 10 martie, 2020, 17:25

Ministerul Sănătății informează că începând de mâine, 11 martie, școlile și grădinițele din Republica Moldova vor fi închise. Astfel, elevii sunt îndemnați să stea acasă. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

UPDATE Potrivit unui Ordin semnat de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Corneliu Popovici, sunt închise și universitățile.

Potrivit Vioricăi Dumbrăveanu, în funcție de cum va evolua situația, se ia în calcul și închiderea universităților.

„Nu vorbim de măsuri luate pe termen de 3 zile, dar inclusiv pentru săptămâna viitoare, dacă situația nu se va ameliora”, a spus aceasta.

În context, ministra a solicitat părinților să își monitorizeze copiii și să nu îi lase fără supraveghere.

„Vacanța nu presupune lăsarea copiilor fără supraveghere sau să îi expunem unui risc și mai mare de infectare. Solicităm responsabilitate din partea părinților, monitorizarea copiilor – unde se află și cu cine intră în contact. Evitați auto-tratamentele. Adresați-vă la medicii de familie sau mai bine la 112”, a recomandat ministra Sănătății.

Precizăm că miercuri au fost confirmate încă două cazuri de coronavirus.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X