Foto: caracaschronicles.com

Republica Moldova are la dispoziție, în prezent, 500 de aparate pentru respirație susținută a pacientului. Declarația a fost făcută de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința de joi după-amiază a Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Potrivit ministrei, aceste aparate sunt necesare persoanelor care suferă de complicații și nu pot respira corespunzător, iar numărul de 500 reprezintă capacitatea din prezent a sistemului medical moldovenesc.

„Conform evaluărilor, în întreaga țară la momentul actual aparataj pentru respirație susținută a pacientului sunt 500. În caz de necesitate, am evaluat posibilitatea mobilizării în spitalele strategice a acestui ehcipament medical, care este vital în cazurile în care există complicații și când persoana necesită să aibă acest echipament medical în asistarea respirației de care are nevoie”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Totodată, dintre cele șase cazuri confirmate de infectare cu COVID-19, un astfel de aparat a fost folosit în cazul unei singure persoane.

„Dar noi suntem pregătiți pentru 500 și mai mult. Scenariul cel mai negativ presupune că am putea avea 1236 de persoane infectate. Pentru 1236 de persoane suntem pregătiți cu toate cele necesare”, a declarat președintele Igor Dodon.

Totodată, potrivit ministrului de Interne, în ultimele 24 de ore în Republica Moldova au intrat cu 1214 persoane mai puțin decât în ziua precedentă. „Avem o scădere esențială a cetățenilor care se întorc din țările Uniunii Europene, dar avem o creștere a celor care se întorc în țară prin frontiera Ucrainei”, a specificat Pavel Voicu.

Amintim că, în cadrul aceleași conferințe de presă, Viorica Dumbrăveanu a anunțat că în R. Moldova au fost înregistrare încă două cazuri de infectare cu COVID-19. Ambele persoane au revenit din Italia. Astfel, bilanțul total a crescut la șase persoane.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here