Barcelona, deja campioana Spaniei? Patru scenarii posibile prin care se poate decide situația din La Liga

Autor: , in Sport / 13 martie, 2020, 17:17

La Liga a fost suspendată pentru două săptămâni, cu posibilitate de prelungire, din cauza noului COVID-19. Regulamentul din Spania prezintă patru modalități prin care campionatul se va încheia, dintre care oficialii trebuie să aleagă, potrivit AS. Viitorul primelor două ligi din Spania trebuie decis, de comun acord, de către La Liga și Federația de Fotbal din Spania, potrivit Articolului VI prezentat în actualul regulament din Peninsulă, scrie digisport.ro.

Astfel, există patru scenarii, toate posibile, în ceea ce privește felul în care sezonul 2019/2010 se va încheia.

Primul scenariu: Să se joace toate meciurile rămase

La Liga a suspendat următoarele două etape, cele cu numărul 28 și 29 din prima ligă a Spaniei, și cele cu numărul 32 și 33 din liga secundă.

Principala problemă în acest scenariu este că, efectiv, nu există suficiente zile disponibile pentru a putea fi jucate toatew partidele rămase de disputat. Cele două competiții din Spania depind de deciziile celor de la UEFA, cu privire la modul în care vor alege să trateze competiții precum Champions League, Europa League sau Campionatul European din vara acestui an.

Singura șansă ca meciurile rămase din Spania să se joace este ca UEFA să stabilească suspendarea cupelor europene, fiindcă astfel s-ar elibera mai multe zile în care fotbalul iberic s-ar putea disputa.

Scenariul cu numărul doi: Actualul sezon de La Liga să fie declarat nul

Dacă se va ajunge în punctul în care La Liga și Federația de Fotbal din Spania nu vor putea reprograma meciurile rămase, oficialii acestora post decide ca actuala ediție de campionat să fie declarată nulă.

În acest caz, nu va exista vreo campioană a Spaniei și niciuna dintre echipe nu va promova sau retrograda. Echipele care se află acum în cele două ligi vor începe o nouă ediție de campionat, în același format ca la începutul sezonului în curs.

Scenariul cu numărul trei: Să se încheie campionatul acum

Până acum, 27 de etape au fost disputate în La Liga. Una dintre posibilități este ca oficialii să decidă să pună capăt acum competițiilor interne, iar ierarhia să fie stabilită în funcție de locurile pe care echipele le ocupă în prezent.

Astfel, Barcelona ar cuceri un nou titlu în Spania, Real Madrid, Sevilla și Real Sociedad ar obșine calificarea în Champions League, Getafe și Atletico ar fi echipele care ar participa în Europa League, iar Mallorca, Leganes și Espanyol ar fi formațiile retrogradate.

De asemenea, Cadiz și Zaragoza ar fi echipele promovate direct în La Liga.

Totuși, această variantă este cea mai puțin posibilă, pentru că echipele nu au întâlnit aceiași adversari de același numpr de ori, lucru care este în opoziție cu esența campionatului de fotbal.

Scenariul cu numărul patru: Campionatul să se decidă după rezultatele de la finalul turului

O altă posibilă variantă ar fi ca La Liga să hotărască să nu se mai dispute jocurile rămase și ca echipa care avea cele mai multe puncte la finalul turului să devină campioana Spaniei.

De asemenea, ultimele trei locuri ar fi echipele care vor retrograda.

Astfel, tot Barcelona ar avea câștig de cauză, cu 40 de puncte. Catalanii au fost la egalitate de puncte cu Real Madrid la finalul turului, dar au ocupat prima poziție datorită golaverajului.

Mai mult, Atletico Madrid și Sevilla ar juca în Europa League, în timp ce echipele retrogradate ar fi aceleași, Mallorca, Leganes și Espanyol.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *