Nu s-au grăbit cu declararea stării de urgență: Deputații au votat mai întâi numirea a patru membri ai CSM. Opoziția acuză capturarea instituției

Autor: , in Politic / Populare / 17 martie, 2020, 15:11

Deputații au votat marți, 17 martie, numirea a patru profesori titulari de drept în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în pofida criticilor deputaților din fracțiunile PAS, PPDA, a Partidului Șor și a grupului parlamentar Pro Moldova, care au pus la îndoială integritate candidaților selectați, dar au și criticat procedura de selectare a acestora.

Parlamentul a decis să examineze în plen în primul rând proiectul de hotărâre privind numirea celor patru membri ai CSM, apoi să treacă la examinarea subiectului declarării stării de urgență în Republica Moldova.

„Un târg între PSRM și PD”

„Nu înțeleg graba de a vota acest proiect, având în vedere că este un târg a noii majorități parlamentare, au fost omise recomandările partenerilor internaționali și nu există niciun consens? Propun să amânăm examinarea examinării proiectului”, a declarat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.

„Această componență a CSM-ului nu va putea realiza reforma Justiției. Nu vom participa la acest târg dintre PD și PSRM”, a mai spus Litvinenco.

„Trebuie să fim responsabili. Avem mai bine de o lună și jumătate de când CSM-ul nu se convoacă. CSM-ul este a treia putere în stat. Trebuie acest organ să lucreze și să poată lua decizii, mai ales într-o situație critică”, a spus socialistul Vasile Bolea.

„Bunica mea zice: să vă târguiți voi toată viața așa”, i-a replicat președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„Concursul a fost compromis”

Nici grupul Pro Moldova, format din șapte deputați, nu a susținut proiectul de hotărâre privind numirea celor patru membri ai CSM.

„Acest concurs este compromis. Ați spus că e periculos de schimbat regulile de joc în timpul jocului. Înțeleg acest aspect este atât de important, că atunci când se schimba regulile în timpul jocului, concursul trebuia să fie declarat nul. Întrebarea mea este: deoarece ați schimbat regulile jocului în timpul jocului, atunci când au fost schimbați membrii comisiei care au petrecut concursul, nu considerați că e un temei pentru a declara nul acest concurs?”, l-a întrebat deputatul Pro Moldova, Vladimir Cebotari, pe președintele Comisiei juridice, numiti și imunități.

„Nu consider așa”, i-a răspuns Vasile Bolea. Socialistul a menționat că în cadrul comisiei a fost schimbat un singur membru, care nici nu s-a prezentat.

Acuzații reciproce

„Sistemul judecătoresc este unul nefuncțional. Ce facem noi?”, a declarat Dumitru Diacov, menționând că este puțin probabil să existe consens în Parlament la acest subiect.

„Chiar nu putem să găsim patru persoane în R. Moldova cu care să fie de acord toate fracțiunile parlamentare? Chiar trebuie să împărțiți două persoane pentru PSRM și două pentru PD? Un târg politic rușinos în raport cu această instituție fundamentală, care asigura independența sistemului judecătoresc”, a spus Litvinenco.

Deputatul PAS a primit o replică de la Vasile Bolea, care a acuzat opoziția că a încercat să schimbe de două ori regulile din timpul concursului pentru selectarea celor patru membri ai CSM.

„Voi sunteți cei care ați schimbat regulile jocului în timpul jocului. Ați schimbat legea în așa fel încât cei patru pe care-i alegeți astăzi poate deveni președinte al CSM, și cel mai probabil, unul dintre ei va fi. Nu știu dacă asta este prevăzut în acordul de alianță la sigur ați împărțit și funcția de președinte al CSM”, a mai spus Litvinenco.

Integritatea unor candidaților selectați, pusă la îndoială

Potrivit lui, integritatea membrilor propuși este pusă la îndoială. „Cunoașteți că în raport cu unii dintre ei planează mari suspiciuni de corupție? Una umblă cu matricolele prin unviersitate și ca să „hotărască întrebări”, altul este condamnat la 18 ani de închisoare? Le-ați verificat integritatea?”, l-a întrebat Litvinenco pe Bolea.

Socialistul a respins acuzațiile deputatului PAS legate de alegerea președintelui CSM. În privința subiectului integrității, Bolea a menționat că pretendenții au prezentat toate certificatele necesare cerute de Comisia juridică, numiri și imunități.

„Și Plahotniuc a avut certificat de integritate de la ANI”, a intervenit Litvinenco.

„Duminică – alegeri, luni – coaliție, azi – capturarea CSM-ului. După asta vreți țara să aibă încredere în Parlament. Ce se întâmplă în general, ce e asta, cu ce vă ocupați voi aici?, a declarat deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

„Asta este opinia dumneavoastră”, i-a răspuns Zinaida Greceanîi.

La rândul său, Andrian Candu s-a arătat nemulțumit de faptul că cei patru candidați nu sunt prezenți în plenul Parlamentului pentru a răspunde la întrebări și a solicitat amânarea examinării subiectului. „Acest concurs este compromis, iar proiectul nu este unul de urgență. Propun excluderea lui de pe ordinea de zi”, a declarat liderul grupului parlamentar, făcând trimitere și la ignorarea recomandărilor partenerilor externi, dar și la „schimbarea regulilor de joc în timpul jocului”.

Deputatul PPDA, Dinu Plîngău, a afirmat că a aflat numele candidaților care vor câștigă cu o zi înainte de începerea procesului, fapt pentru care a refuzat să participe la selectarea candidaților. „Consecințele de azi le vom simți noi ca cetățeni și întreaga societate puțin mai târziu, atunci când se vor începe a încălca anumite drepturi”, a declarat el.

Citește și: Doar deputații PDM și PSRM vor selecta cei 4 membri ai CSM. Sîrbu: Vom sesiza corpul diplomatic

55 de voturi

Într-un final, proiectul de hotărâre privind numirea celor patru membri ai CSM a obținut votul a 55 de deputați.

Noii membri ai CSM sunt Carolina Ciugureanu-Mihailuță, Elena Belei, Valentina Coptileț, Ion Crețu, care vor avea un mandat de patru ani.

Cei patru candidați au acumulat cele mai multe puncte în cadrul concursului public cu privire la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea Parlamentului.

Citește și: Litvinenco acuză PDM și PSRM că vor să își promoveze oameni loiali la CSM „pentru a influența decizii ca pe timpurile lui Plahotniuc” (VIDEO)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X