(VIDEO) Foarte mulți dintre cei care cheamă ambulanța mint că ar avea COVID-19 pentru a beneficia de prioritate, afirmă ministra Sănătății
Foarte multe dintre persoanele care cheamă ambulanța la domiciliu mint că sunt suspecte de infectare cu COVID-19 sau sunt purtătoare a virusului, pentru a beneficia de prioritate la acest serviciu de urgență. Afirmația îi apaține ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și a fost făcută joi în cadrul unui briefing de presă.
„Pe parcursul zilei de ieri (n. r. – miercuri) am avut 2307 solicitări a ambulanței. Transportați cu suspecție la COVID-19 au fost 71 de pacienți. Dar esența e că foarte mulți dintre cei care apelează, cunoscând că există codul roșu la apeluri atunci când există cazuri suspecte de infecție cu COVID-19, oamenii sunt ingenioși și când apelează serviciul 112 menționează că sunt printre suspecți și chiar infectați cu COVID-19”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.
„E clar că ambulanța vine într-un regim prioritar. Pe lângă acest regim prioritar există rigorile de protecție individuală pentru echipajul ambulanțelor. Oamenii se echipează, vin corespunzător la domiciliul persoanei, ca ulterior să li se invoce că au tensiune sau alte probleme”, a spus ministra.
„În primul rând e lipsă de responsabilitate, pentru că fiecare ambulanță trebuie să fie chemată doar în cazurile în care cu adevărat o persoană are nevoie de asistență medicală prespitalicească și fiecare medic este de valoare pentru că trebuie să se concentreze pe necesitățile celor care au nevoie de asistența calificată a medicilor”, a adăugat ea.
La final, aceasta a venit cu un apel către cetățeni: „Ajutați-ne să vă salvăm. Ajutați medicii prin responsabilitate și prin respectarea îndrumărilor care vin de la medici”.
Până în prezent în Republica Moldova există 36 de cazuri confirmare a infecției cu noul tip de coronavirus.
Joi, 18 martie, a fost înregistrat primul deces survenit ca urmare a infecției.
Marți, 17 martie, Parlamentul de la Chișinău a instituit stare de urgență până la 15 mai.
Cotidianul.md reamintește cetățenilor recomandările Ministerului Sănătății și îndemnul STAȚI ACASĂ:
– Spălați-vă mâinile de multe ori;
– Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
– Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
– Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
– Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât, în cazul, în care va prescrie medicul;
– Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
– Utilizați masca de protecție doar, în cazul, în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
– Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile.
Comentarii
[…] cadrul aceluiași briefing, ministra a vorbit despre faptul că foarte mulți dintre cei care cheamă ambulanța mint că ar avea COVID-19 pentru a beneficia de […]
[…] Menționăm că, pe parcursul zilei de miercuri, 18 martie, au fost 2.307 solicitări a ambulanței. Transportați cu suspecție la COVID-19 au fost 71 de pacienți. Ministra spunea că foarte multe dintre persoanele care cheamă ambulanța la domiciliu mint că sunt suspecte de infec… […]