Peter Michalko intervine în dezmințirea unor fake news-uri lansate de consilierii lui Dodon la adresa Maiei Sandu
Șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a venit cu o reacție dezmințind un fake news promovat de câteva site-uri dubioase și asociate socialiștilor, precum și de consilierul președintelui Dodon, Ernest Vardanean, despre o „scrisori” adresată de lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, reprezentanților Uniunii Europene prin care „s-a solicitat instituirea a unui embargou motivat politic” la exportul produselor agricole moldovenești.
În reacția sa, oficialul european susține că astfel de fake news-uri pun UE într-o lumină negativă în ochii cetățenilor moldoveni.
„Am văzut cu dezamăgire că, chiar și în aceste vremuri dificile, dezinformarea este inventată și răspândită. Este cazul știrilor false despre presupusa scrisoare a fostului premier Maia Sandu către un membru al Comisiei Europene care ar pune Uniunea Europeană într-o lumină negativă în ochii poporului moldovean. Aceasta este o afirmație dezgustătoare, complet inventată și nefondată, iar autorii acesteia și cei care o răspândesc încearcă să discrediteze UE și să aducă incertitudine suplimentară în societate. Uniunea Europeană va continua să ofere sprijinul populației Republicii Moldova. Relațiile noastre cu Republica Moldova rămân bazate pe Acordul de asociere și DCFTA, iar principiul condiționalității stricte continuă să facă parte din cooperarea noastră” , a reacționat șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko.
Vineri mai multe site-uri dubioase, printre care democracy.md și today.md, care pe timpul guvernării lui Plahotniuc ridicau în slăvi politicile promovate de acesta, iar acum au trecut în tabăra socialiștilor și a lui Igor Dodon, dar și „Komsomolskaya Pravda în Moldova” și consilierul președintelui Dodon, Ernest Vardanean, au tirajat un „documentul” fals al unei „scrisori” adresată de lidera PAS reprezentanților Uniunii Europene prin care s-a solicitat instituirea a unui „embargou motivat politic” la exportul produselor agricole moldovenești.
Reacția reprezentanților PAS
Lidera PAS, Maia Sandu, a anunțat că sâmbătă va depune o cerere prealabilă împotriva site-urilor mincinoase.
„Am auzit că Igor Dodon vrea să închidă paginile care distribuie informații false. Îi propun să înceapă cu pagina enews.md care tocmai a lansat o minciună josnică la adresa mea despre o scrisoare către UE, care nu a existat niciodată. Igor Dodon nu va face nimic pentru că el se ține la putere pe asemenea falsuri și minte atunci când zice că va lupta cu dezinformarea. Mâine o să depun cerere prealabilă împotriva acestui site mincinos (și a autorului Serghei Tcaci). Știu că procesele de judecată în țara noastră durează – doar după 3 ani am câștigat procesul împotriva lui Marchel, dar o să insist, pentru că nu-i putem lăsa nepedepsiți pe mincinoși. Aveți grijă din ce surse vă informați”, se arată în reacția Maiei Sandu.
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a comentat informațiile tirajate catalogându-le drept „un fals ordinar”.
„Cât de mizerabili pot fi – pe timp de pandemie la nivel mondial cu riscuri majore pentru întreaga omenire. Atât ”consilierii netitulari”, cât și portalurile afiliate lui Igor Dodon tirajează fake-news-uri precum că Maia Sandu ar fi trimis o scrisoare către UE pentru a institui ”embargou motivat politic” la exportul produselor agricole moldovenești. Un fals ordinar – o astfel de scrisoare nu a existat și nici nu putea exista. Și totul în timp ce Dodon ordonă lupta cu fake-news-urile… Agonie mare la socialiști pe semne”, a comentat Litvinenco.
„Avem un exemplu de fake-news confirmat – însuși șeful Delegației UE, Peter Mihalko, dezminte falsul așa numitei scrisori trimise de Maia Sandu unui comisar european. Acum mingea e în terenul SIS-ului. Doar Dodon a spus că cei care promovează știri false vor fi blocați”, a mai comentat deputatul PAS.
Comentarii
[…] Citește și: Peter Michalko intervine în dezmințirea unor fake news-uri lansate de consilierii lu… […]
[…] Știrea falsă promovată de mai multe site-uri de limbă rusă asociate Partidului Socialiștilor, precum și de Ernest Vardanean, consilierul președintelui Igor Dodon, a stârnit mai multe reacții de protest la Bruxelles. […]