Un bărbat din raionul Căușeni a murit în chinuri groaznice, după o ceartă cu concubina sa. Femeia a fost reținută de oamenii legii. Informația a fost confirmată pentru Cotidianul.md de către ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Căușeni, Corina Repeșciuc.

În urma unui conflict, o femeie în vârstă de 34 de ani, care se afla la domiciliul concubinului său de 32 ani, l-a lovit pe bărbat, iar acesta și-a pierdut cunoștința.

„După ce bărbatul și-a pierdut cunoștința, femeia l-a imobilizat cu un fular și apoi, stropindu-l cu combustibil, l-a incendiat în interiorul domiciliului și pe parcursul cât concubinul ardea, i-a mai aplicat o plagă la mâna dreaptă, apoi o altă plagă în regiunea abdomenului, continuând pe suprafața cutiei toracice până la gât. Înainte de a se isca conflictul cei doi au consumat băuturi alcoolice”, a declarat ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Căușeni, Corina Repeșciuc.

Potrivit sursei, în rezultatul leziunilor corporale provocate, bărbatul de 32 de ani a decedat.

Femeia riscă închisoare de la 15-20 ani sau detenție pe viață. Aceasta este mamă a 5 copii cu vârsta între 4 și 11 ani. Împreună cu concubinul pe care l-a omorât nu are nici un copil.

Tragedia a avut loc noaptea trecută în jurul orei 02:00, în localitatea Copanca, din raionul Căușeni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here