Vehicule militare dotate cu mitraliere, surprinse în capitală; Armată a fost scoasă pe străzi (FOTO)
Mai multe vehicule militare de model Humvee au fost surprinse marți în diferite sectoare ale capitalei. Acestea sunt dotate și cu mitraliere.
Vehiculele militare au fost scoase pe străzi după ce luni seară Comisia pentru Situații Excepționale a decis implicarea Ministerului Apărării în asigurarea ordinii publice în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19.
Marți dimineață președintele Igor Dodon a semnat un decret „care permite militarilor să participe la acțiunile desfășurate în acest scop, pentru a sprijini suplimentar eforturile guvernului în combaterea pandemiei”.

În acest sens, ministerul Apărării urmează să disponibilizeze la necesitate resursele sale logistice pentru sprijinirea personalului medical implicat în gestionarea crizei respective, fie că este vorba despre punerea la dispoziție a unor unități spitalicești, de implicare a personalului medical militar, de capacități de transport, puse la dispoziția autorităților sau alte tipuri de sprijin.

„Totodată, militarii urmează să ajute ministerul Afacerilor Interne în realizarea măsurilor deja luate de autorități de combatere a răspândirii virusului, inclusiv să patruleze în locurile publice pentru a asigura respectarea distanței sociale (implicit a autoizolării vârstnicilor sau copiilor), un lucru vital în prevenirea răspândirii pandemiei și în reducerea cazurilor de îmbolnăvire a categoriilor de cetățeni vulnerabili”, a precizat Igor Dodon.
Comentarii
[…] Citește și: Vehicule militare dotate cu mitraliere, surprinse în capitală; Armată a fost scoasă pe străzi … […]
[…] Tot ieri, mai multe vehicule militare, dotate cu mitraliere, au circulat pe străzile Capitalei. […]