Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) – criticată în trecut din cauză că a reacţionat în mod exagerat sau a fost prea laxistă în timpul marilor epidemii – îşi joacă, oare, viitorul în bătălia împotriva noului coronavirus? în contextul în care este acuzată de faptul că a întârziat să dea alerta, relatează AFP, citată de News.ro.

Înfiinţată în 1948, OMS, una dintre cele mai puternice agenţii ONU, cu peste 7.000 de angajaţi în lume, recomandă – cu întreaga sa expertiză -, însă rămâne tributară voinţei statelor. Acest lucru nu o împiedică, însă, să fie criticată cu regularitate.

După gripa H1N1 din 2009, care a fost mai puţin ucigaşă decât se credea, ea a fost acuzată că a reacţionat exagerat, sub presiunea laboratoarelor farmaceutice, să declare pandemia, ceea ce a condus la o producţie masivă de medicamente.

I s-a reporşat apoi, în timpul teribilei epidemii de Ebola, în Africa de Vest (2013), faptul că nu a înţeles amploarea crizei încă de la început. În urma unei reforme, mai târziu, Agenţia ONU poate răspunde mai rapid şi mai eficient epidemiilor, aşa cum o face în prezent în RDC, care se confruntă din 2018 cu o epidemie de Ebola.

Apariţia noului coronavirus la sfârşitul lui decembrie în China a făcut să reapară critici.

La fel ca în 2013, dar într-o mai mică măsură, OMS este arătată cu degetul din cauză că a lansat alerta prea târziu, a întârziat să trimită experţi la faţa locului, a tergiversat înainte să stabilească situaţia de pandemie şi a eşuat să armonizeze riposta internaţională.

În faţa ”vacarmului” covid-19, ”există un şef de orchstră?”, întreabă Antoine Flahault, directorul Institutului de Sănătate Globală de la Universitatea din Geneva, în revista medicală The Lancet.

În contextul unui consens internaţional cu privire la închiderea şcolilor, magazinelor şi altor activităţi şi asupra plasării în carantină a unor oraşe sau regiuni întregi, OMS nu spune însă când anume trebuie să intre aceste măsuri în vigoare în fiecare ţară şi nici în ce ordine.

”OMS rămâne uimitor de tăcută (…) cu privire la toate aceste chestiuni pragmatice”, observă Flahault.

„Un miliard în iunie”

Între timp, pandemia accelerează. Într-un interviu publicat la jumătatea lui martie de revista Fortune, emisarul special al OMS David Nabarro spunea că se aşteaptă la ”un miliard de cazuri în iunie”, în ritmul actual.

OMS a declarat urgenţa internaţională la sfârşitul lui ianuarie, dar abia după ce a catalogat situaţia drept pandemie, la 11 martie, a fost lansată mobilizarea planetară.

Virusul SARS-CoV-2 îşi făcuse deja cuib în Europa – cu peste 630 de morţi în Italia. El a ucis de-atunci 18.000 de oameni în lume, iar peste un sfert din omenire este izolată, ceea ce a aproape a oprit sectoare economice.

Unii consideră că OMS a întârziat să dea alarma pentru a nu deranja China, tot mai activă în cadrul diverselor instanţe ONU.

”În pofida faptului că este un lucru larg cunoscut că răspunsul Chinei a fost opusul transparenţei – Guvernul subestimând numărul de cazuri şi intimidând avertizorii de integritate -, directorul general al OMS a aplaudat «transparenţa»” Beijingului, declară pentru AFP profesorul în Sănătate Mondială de la Universitatea din Drexel Joe Amon.

Acţionând în acest fel, ”OMS a dat semnalul că epidemia poate că nu este attâ de gravă”, consideră el.

Fără presiuni

Alţii, ca ONG-ul Human Rights Watch (HRW), au apreciat că influenţa Beijingului a determinat OMS să ignore larg consecinţele în domeniul drepturilor omului ale măsurilor drastice luate de China

La Geneva, directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a respins toate criticile şi a dat asigurări că el ”nu consideră nimic din ceea ce vine din statele membre drept o presiune”.

”Îndepărtarea Chinei încă de la început, prin sublinierea deficienţelor, ar fi fost o eroare”, decriptează o specialistă în vaccinare de la OMS, Ann Lindstrand, contactată de AFP.

Mai mulţi experţi consideră, de asemenea, că China ar fi trebuit să alerteze mai devreme OMS, la momentulprimelor cazuri – în noiembrie -, şi nu la sfârşitul lui decembrie.

”Dacă am fi ştiut la acel moment că se întâmpla ceva, acest lucru ar fi putut să facă o diferenţă enormă”, subliniază un epidemiolog de la Universitatea din Edinburgh, Roland Kao.

Dar, mai ales, ”OMS nu poate să oblige guvernele să-i urmeze recomandările, pentru că guvernele nu i-au dat acest tip de autoritate”, subliniază codirectoarea Centrului de Sănătate Globală de la Institutul de Înalte Studii Internaţionale şi Dezvoltare de la Geneva, Suerie Moon.

Iar dacă OMS dă, în mod public, doar sfaturi particulare statelor, directorul său general – un medic specialist în malarie şi un fost ministru al Sănătăţii şi de Externe din ţara sa, Etiopia – discută foarte regulat cu şefii de stat şi de guverne.

De altfel, subliniază Devi Sridhar, un profesor în Sănătate Publică Mondială la Universitatea din Edinburgh, cei care au urmat sfaturile OMS – şi anume de a testa cazurile suspecte şi de a le urmări contactele – ”se descurcă mai bine, precum Coreea de Sud”.

Aşa cum rezumă Moon, şeful OMS şi agenţia sa ”lucrează din greu pentru a conduce orchestra, însă muzicienii sunt cei care nu-l urmează”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here