Săptămâna viitoare Procuratura va activa în regim special. Iată care va fi programul

Autor: , in Social / 27 martie, 2020, 17:28

În contextul deciziei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale și luând în considerare necesitatea prevenirii şi reducerii riscurilor care au condus la declararea stării de urgenţă, prioada 30 martie – 3 aprilie 2020, se declară zile de odihnă pentru angajații Procuraturii.

Potrivit unui ordin semnat de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în această perioadă procurorii-șefi ai procuraturilor teritoriale şi specializate:

– vor asigura activitatea procuraturii, de regulă, de la domiciliu, utilizând mijloacele de comunicare la distantă;
– vor desemna câte un procuror care, în caz de adresare a cetățenilor sau a organului de urmărire penală, se va deplasa la serviciu pentru efectuarea acțiunilor procesuale necesare şi care nu suferă amânare;
– vor asigura plasarea în loc vizibil la intrarea în edificiul procuraturii a datelor de contact ale procurorului de serviciu;
– vor coordona şi dispune, în funcție de volumul de lucru sau alte situații de urgenţă, rotația sau, după caz, substituirea procurorilor desemnați de serviciu;
– vor comunica cu procurorii desemnați de serviciu exclusiv prin mijloace electronice de comunicare, fiind evitat contactul direct;
– vor verifica dotarea procurorilor de serviciu cu echipament de protecție (măști şi mănuși).

De asemenea, adjuncții Procurorului General şi, la indicaţia lor, şefii de subdiviziuni ai Procuraturii Generale, vor asigura activitatea Procuraturii pe domeniile de activitate, de regulă, de la domiciliu, utilizând mijloacele electronice de comunicare.

Recuperarea zilelor de odihnă, se va realiza în modul stabilit de Guvern, după ridicarea stării de urgență.

De astăzi, 27 martie, au intrat în vigoare noi restricții de circulație în țară:

– Se interzic grupurile mai mari de trei persoane în stradă, cu excepția rudelor de gradul 1 și 2;
– Cetățenii sunt obligați să aibă asupra lor un act de identitate atunci când ies din casă;
– Se interzice, aflarea în spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement;
– Se interzice prestarea serviciilor de alimentare publică în unitățile de comercializare a produselor petroliere;
– Se interzice persoanelor în vârstă de peste 63 ani, aflarea în afara domiciliului și în spațiile publice cu excepția: deplasărilor pentru asigurarea cu produse alimentare, deplasarea pentru asistență medicală ce nu poate fi amânată, deplasarea pentru alte motive justificate și care nu pot fi amânate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X