Țuțu urmează să stea mai întâi în carantină. Prima fotografie, după ce s-a predat benevol la frontieră

Autor: , in Actualitate / Politic / 27 martie, 2020, 14:44

Fostul deputat PDM, Constantin Țuțu, s-a predat astăzi benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.

Acesta urmează a fi preluat de Procuratura Anticorupție pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală ce se impun, inclusiv aducerea la cunoștință a învinuirii și audiere în cadrul dosarului intentat pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită.

Reieșind din prevederile dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, Constantin Țuțu urmează a se afla în stare de carantină timp de 14 zile.

Fostul deputat PDM a fost anunțat în urmărire internațională la începutul lunii octombrie 2019, după ce la 27 septembrie, Judecătoria Chișinău a emis mandat de arestare preventivă pentru un termen de 30 de zile pe numele lui Țuțu, care este învinuit de trafic de influență.

Tot la începutul lunii octombrie 2019 procurorii au anunțat că au pus sechestru pe bunurile, automobilele și imobilele de lux ale lui Țuțu și au pornit urmărirea penală pe faptul îmbogățirii ilicite comise de către acesta, în perioada anilor 2014 – 2018.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsa cu amendă de până la 300.000 lei sau pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 7 ani.

Constantin Țuțu este unul dintre primii membri ai PDM care au părăsit Republica Moldova, la scurt timp după ce partidul a cedat puterea, în iunie 2019. El s-ar fi aflat chiar în primul avion privat ce a decolat de pe aeroportul din Chișinău, având ca destinație Ucraina. În vara anului trecut, el a fost surprins de mai multe ori pe litoralul din Odesa, dar și în România.


Foto: telegraph.md

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X