foto simbol

Șeful Guvernului afirmă că în ultimele 24 de ore există tot mai multe semnale că populația Republicii Moldova se conformează tot mai mult recomandărilor și interdicțiilor impuse de Comisia Situații Excepționale, privind combaterea răspândirii COVID-19.

„Remarc faptul că pe parcursul ultimelor 24 de ore avem tot mai multe semnale și dovezi că recomandările Comisiei, rugămințile noastre către societate, capătă o înțelegere. Populația se conformează. Avem tot mai mulți cetățeni care se conformează acestor cerințe”, a declarat Ion Chicu după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei COVID-19.

„În mod special remarc reacția slujitorilor bisericii la îndemnurile și apelurile noastre, dar și la cerințele stricte ale Comisiei Situații Excepționale de a nu desfășura slujbe divine pe parcursul zilei de duminică. Au fost asemenea adresări din partea fețelor bisericești cu statut mai înalt și sperăm foarte mult că mâine această cerință, absolut necesară, va fi respectată. Serviciile divine nu se vor petrece cu participarea credincioșilor. Bineînțeles, reprezentanții statului vor monitoriza procesul. Sper să nu avem temei de a aplica penalități”, a spus prim-ministrul.

Oficialul a mai anunțat că Guvernul a alocat resurse financiare suplimentare pentru ca Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să achiziționeze echipamente sanitare de protecție, fără a specifica însă suma.

În cadrul aceluiași briefing, ministra Sănătății a anunțat că au fost depistate 32 de noi cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus. Astfel, bilanțul total în Republica Moldova a ajuns la 231 de infectați.

Precizăm că anterior Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că va supraveghea dacă preoții respecta interdicțiile care îi vizează. În acest proces sunt implicați și militarii Armatei Naționale.

Cotidianul.md reamintește cetățenilor recomandările Ministerului Sănătății și îndemnul STAȚI ACASĂ: 

– Spălați-vă mâinile de multe ori;
– Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
– Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
– Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
– Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât, în cazul, în care va prescrie medicul;
– Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
– Utilizați masca de protecție doar, în cazul, în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
– Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here