Au oficiat slujbă în aer liber, apoi au mers prin localitate cu icoane. Trei lucrători ai Primăriei Sângerei și doi preoți, amendați cu câte 20.000 de lei

Autor: , in COVID-19 / Social / 30 martie, 2020, 13:23

Primarul orașului Sângerei, Arcadie Covaliov, s-a ales cu dosar contravențional, fiind nevoit să achite o amendă în valoare de 20.000 de lei, după ce joi dimineață a mers prin localitate împreună cu doi preoți, care au oficiat o slujbă religioasă, apoi au mărșăluit pe străzi cu icoana Maicii Domnului. Primarul spune că cei cei doi preoți, el și o angajată a Primăriei, precum și viceprimarul care trecea pe lângă cei patru și s-a oprit pentru a participa pentru câteva minute la la slujbă, au păstrat „distanța socială”.

„În data de 26 martie, în seara de joi, domnul prim-ministru a anunțat că se interzice adunarea în grup a mai mult de trei persoane. Știți că eu stau în primărie până seara târziu. Nu apuc să văd și să aud ce se spune pe la știri. Eu am așteptat să vină ordinul. A doua zi dimineața devreme, adică 27 martie ora 8, am intrat în direct pe Facebook cu un live de la o slujbă oficiată de doi preoți. Eram eu și încă o doamnă de la primărie, pe care am rugat-o să vină să filmeze. Toți am căutat să păstrăm distanța. În scurt timp, viceprimarul care trecea pe-acolo s-a oprit pentru puțină vreme la slujbă. Acest live e pe pagina mea. Se întâmpla pe 27 dimineața, înainte să intru în primărie și să găsesc ordinul cu declarația prim-ministrului despre legea privind adunarea în grup. Dar ce credeți? Ni se fac dosare. Toate cele 5 persoane care am fost la un moment de cumpănă să ne rugăm pentru sănătatea tuturor vom fi obligate să plătim câte 20.000 de lei fiecare”, spune primarul localității.

Citește și: Primarul din Sângerei nu poate plasa orașul în carantină. Administrația raională se opune (DOC)

Edilul de Sângerei califică decizia drept „comandă politică”, asta după ce a încercat de cel puțin 2 ori să instituie carantină în localitate, fiind deja confirmate pozitiv cu COVID-19 6 persoane.

„Eu acum vă întreb, ce e asta, oameni buni? Cât puteți să loviți în mine? Legea abia a intrat în vigoare, această slujbă s-a întâmplat în prima zi, la prima oră în care a fost emisă. Ce e asta dacă nu atac la persoană. Eu mă zbat de la bun început ca să inducem cele mai stricte măsuri și eu sunt acuzat că nu respect legea? Eu am primit în cap de la instituții de stat cu rugămintea de a introduce carantina, am fost refuzat și am căuta ajutor la Dumnezeu. Afară! La distanța indicată! Și tot sunt scos imbecil. Eu ca eu, că sunt obișnuit, dar preoții? Dar doamna care a mers să filmeze o slujba pentru toți oamenii care aveau nevoie de sprijin de sus? Atât de jos ați căzut, domnule președinte de raion, domnule vicepreședinte și domnule comisar al raionului? Atâția oameni umblă în grupuri mai mari de trei persoane pe străzi și nu li se spune nimic, dar pe mine m-au găsit. Vi se pare întâmplător că după ce sunt denigrat de acești oameni, mă trezesc cu dosar în asemenea condiții?”, spune edilul.

„M-ați denigrat cât ați putut, dar am să vă zic ceva. Am cerut carantină, pentru că eram conștient că nu dispunem de teste, nu avem siguranță, voiam să previn. Nu m-ați ascultat. Oamenii au circulat liber, iar în Bălți, unde au fost mulți locuitori ai orașului, sunt depistate cazuri de Covid. Vă rog să coborâți de pe baricade în aceste clipe. Vă rog să lăsați politica și antipatiile personale și să vă gândiți la oameni. Domnule comisar, în această situație veți insista pe dosar? Cred că da, pentru că e evident că e comandă politică și sunteți în cârdășie”, se mai arată în mesajul primarului de Sângerei.

Arcadie Covaliov spune că se va adresa prim-ministrului, punctând că a fost vorba despre primele ore ale zilei în care legea a intrat în vigoare.

„Nu trebuie să mi se facă excepții, dar nu este corect să fiu mâncat de pe picioare acum, când în calitate de președinte al comisie de situații excepționale Sângerei, caut să mențin ordinea. Sunteți sub orice critică, susține Arcadie Covaliov.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X