Slusari critică măsurile economice anunțate de Dodon: A fost aleasă cea mai ineficientă variantă de sprijin

Autor: , in Politic / 30 martie, 2020, 12:50

Vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari, consideră că măsurile economice anunțate luni dimineață de șeful statului sunt ineficiente și ireale. Declarația vine după ce Igor Dodon a declarat că persoanele aflate în șomaj tehnic din cauza stării de urgență cauzate de COVID-19 vor primi 70-80% din valoarea salariului pe care-l aveau, iar întreprinderile care și-au sistat activitatea în această perioadă vor beneficia de o scutire de 100% pentru impozitul pe venit a persoanei fizice, impozitele sociale și plata asigurării obligatorii medicale.

„Deja de pe acum pot să spun că este aleasă cea mai nereușită, ineficientă și ireală variantă de sprijin, care trădează nedorința statului să participe financiar la rezolvarea problemelor mediului de afaceri și ale salariaților. Conform guvernării, agenților economici care și-au sistat activitatea în urma deciziei Comisiei Excepționale în sănătate, urmează să le fie returnate toate impozitele și contribuțiile legate de salariile angajaților care au fost trimiși acasă. Celelalte ramuri care au suferit din alte motive ale crizei pandemice, cum ar fi sfera textilă, industria din ZEL, agricultura, vor primi înapoi doar 60 % din suma impozitelor și taxelor plătite”, a scris vicepreședintele Parlamentului pe Facebook.

Slusari se întreabă de unde vor fi găsiți banii pentru achitarea salariilor.

„În aceste condiţii reiese limpede că întreprinderile oricum sunt obligate SĂ ACHITE aceste salarii. O simplă întrebare logică: DE UNDE BANII? Deficitul cash-flow este cea mai mare problemă actuală a businessului din HoReCa, turism, comerț, servicii prestate populației etc. Tocmai de aceea cea mai bună soluție ar fi ceea propusă de noi încă acum două săptămâni: achitarea să fie făcută direct, concret, fiecărui angajat care este trimis în șomaj tehnic în urma crizei pandemice în formă de indemnizație specială în mărime de 50% din salariul de bază. Şi asta cu condiția că încă 1/3 din salariu îl achită angajatorii”, a scris politicianul.

Vicepreședintele PPDA consideră că această modalitate ar fi o abordare echitabilă față de toate domeniile economiei, ținând cont de gradul de afectare a fiecărei ramure. „Costul unei asemenea măsuri este aproximativ de 3,5-4 miliarde lei, care pot fi identificaţi după micșorarea cheltuielilor bugetare și accesarea anumitor fonduri de la partenerii externi”, a precizat acesta.

„Menționăm cu regret că președintele nu a rostit niciun cuvânt despre soarta comercianților mici care au suferit enorm după închiderea piețelor. Cei peste 9 mii de oameni tot au nevoie urgent de ajutor. Noi am propus achitarea indemnizației în mărime de 50% din salariul mediu brut pe economie. Costul acestei măsuri este estimativ 40 mln lei lunar”, a mai scris Slusari, acuzându-l pe Igor Dodon că își face PR politic în loc să propună soluții rezonabile de susținere materială a business-ului și a întregii populații.

Citește și: (VIDEO) Anunțul autorităților: Cât vor primi de la stat persoanele aflate în șomaj tehnic și ce întreprinderi vor fi scutite de impozite

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X