Chișinău: Unde vor fi găzduite, în perioada stării de urgență, persoanele fără adăpost

Autor: , in COVID-19 / Social / 1 aprilie, 2020, 14:54

Primăria Chișinău anunță că persoanele fără un loc stabil de trai din Capitală vor beneficia de servicii de găzduire pe durata stării de urgență, pentru controlul și prevenirea răspândirii infecției COVID-19.

În perioada 1 aprilie-15 mai 2020, oamenii străzii din municipiul Chișinău vor fi găzduiți în incinta Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil din str. Haltei 2, în regim de 24/24 ore, 7 zile pe săptămână. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul general, Ion Ceban.

Măsura a fost luată în scopul monitorizării și prevenirii răspândirii infecției COVID-19, în rândul persoanelor fără un loc de trai din municipiul Chișinău.

În perioada de referință, Centrul de găzduire a persoanelor fără domiciliu stabil va asigura amenajarea și dotarea spațiilor corespunzătoare necesității beneficiarilor, precum și alimentarea acestora.

În funcție de evoluția situației epidemiologice prin infecția virală de tip nou, termenul stabilit pentru găzduirea oamenilor străzii poate fi modificat, precizează municipalitatea.

Ieri, 31 martie, un grup de inițiativă a expediat o scrisoare deschisă mai multor instituții, inclusiv Primăriei mun. Chișinău, în care a solicitat implementarea măsurilor pentru protecția persoanelor fără adăpost, situația cărora s-a înrăutățit odată cu declanșarea stării de urgență în legătură cu situația epidemiologică din Republica Moldova.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *